TrekLens

Timpul se dilată în periplul nostru spre Vest așa că ne permitem să oprim din ce în ce mai des, kilometrii metamorfozându-se într-un drum părăsit ce se strecoară pe la baza unui perete abrupt de stâncă, o plajă pustie sau o rază de soare ce luminează un val abia format.

Apropiindu-ne de ţărm, peisajul ce ni se înfăţişează ochilor depăşeşte tot ce ne-am imaginat: oceanul mugeşte supărat spărgându-şi valurile neputincioase de zidurile de lavă întărită ale insulei, stropii lor strălucind ca nişte solzi argintii. Colții ascuțiți ai stâncilor submarine se întrezăresc uneori prin spuma albă ca niște înotătoare dorsale de rechini veniți la un ospăț neașteptat. Aerul este umed – o perdea fină și sărată de particule microscopice ce scânteiază în razele soarelui precum praful de diamant.

 

Odată cu trecerea soarelui dincolo de coama de piatră a muntelui, cerul își transformă albastrul de peruzea în nuanțe calde iar tăcerea se lasă peste piscinele de lavă. Doar oceanul se zbate în continuare neobosit, trimiţându-şi oştirile de valuri să piară în lupta cu insula.