Udaţi de ploaie în vreo două reprize dar uscaţi graţie vântului cald al tropicelor, descălecăm la intrarea în vechiul oraş Hoi An, unde avem surpriza să nu fim primiţi de un comitet de întâmpinare aşa cum ne-am fi aşteptat. Sunt plecaţi la o altă descălecare. În schimb, oraşul este la dispoziţia noastră. Toate casele ne sunt deschise şi suntem poftiţi să le vizităm. Pâinea şi sarea lipsesc, înlocuite cu graţie de nişte orez. Şi atât. Scăpat ca prin minune de masivele bombardamente americane, micul orăşel păstrează aerul unui târg vechi în care toţi vecinii se cunosc între ei, îşi (şi îţi) zâmbesc oprindu-se să schimbe o vorbă, nepăsători de trecerea timpului. Aproape fiecare casă adăposteşte câte un atelier: aici poţi să îţi duplici cămaşa, dincolo să îţi faci un costum la comandă. Îţi plac încălţările din revista asta? Stai să îţi ia măsura şi peste două zile te poţi întoarce să le iei. Ieftin. În timp ce seara se lasă peste târg, beţişoarele parfumate aprinse la temple încep să sclipească precum licuricii, eclipsate curând de străzile luminate feeric de lampioane multicolore.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Foarte frumos, imi place selectia de poze, cred ca e favoritul meu din punctul asta de vedere!