TrekLens

Pe durata șederii noastre în Kotor, am avut noroc de o gazdă deosebită – Goran, marinar de meserie și mare iubitor de tradiții și locuri frumoase. În urmă cu două zile ne făcuse cadou o mică croazieră prin Golful Kotor și stătusem la povești despre locuri mai puțin turistice în Muntenegru, din poveștile lui atrăgându-ne atenția un mic lac ascuns în inima munților, la câțiva kilometri de granița cu Bosnia & Herzegovina.

Un drum îngust ca un fir de ață înfășurat pe versantul muntelui ca pe un mosor, ne aduce în doar câțiva kilometri în imposibilitatea de a mai continua. Oprim, căci panorama asupra golfului Kotor este una dintre cele mai frumoase: marea împrumută din nuanțele cerului, înconjurată de munți înalți cu sate ascunse în cotloanele țărmului și vegheată de nori negri de furtună spre care ne vom îndrepta noi.

Ne rupem cu greu din mrejele tabloului de mai sus fiind aduși la realitate de intersecția cu șoseaua europeană – ultima redută a civilizației în drumul nostru spre sălbăticia munților. Satele devin din ce în ce mai rare, încremenite în timp și risipite prin văi tăcute – câteva case și nelipsita cârciumă din care privirile sătenilor se îndreaptă pline de curiozitate spre noi. Rămâne în urmă și ultimul sat, locurile devenind din ce în ce mai sălbatice, iar ultima parte a drumului purtându-ne printr-o pădurice tânără ai cărei copaci își împletesc ramurile deasupra noastră.

Zona este cu desăvârșire pustie, oglinda de smarald a lacului Grahovo așteptându-ne înconjurată de pădure și zăgăzuită de un baraj pe care un mic monument ne aduce aminte de fosta Iugoslavie.
Ne perindăm pe malul lacului urmând cărări înguste ascunse de vegetație și descoperim un adăpost improvizat, desprins parcă din filme horror. Atmosfera ajută și ea: liniștea este adâncă, întreruptă doar de foșnete ciudate printre copacii deși, cu nori cenușii ce trec în fugă pe deasupra lacului. Este momentul perfect pentru a face o baie, apa de smarald nefiind chiar așa de rece cum părea de pe mal.