TrekLens

Primul contact cu Riga este toamna aceea cu frunze uscate arămii, peste care se rostogolesc raze de soare ce nu mai au putere să încălzească. Este rece la cel -1°C, dar frumos.

Trecerea peste râul Daugava și soarele ce se reflectă în apele sale mă fac să îmi schimb planul. Întâmplător prima stație corespunde cu Rātslaukums – piața poate cea mai cunoscută a Rigăi, căci aici este un mănunchi de clădiri de un estetic desăvârșit. Construită aproape de mijlocul secolului al XIV-lea, Casa Capetelor Negre a fost ridicată ca adăpost al frăției breslei de comercianți neînsurați de origine germană. De această frăție este strâns legată apariția primului brad de Crăciun așa cum îl cunoaștem astăzi, căci într-un friguros ajun de Crăciun în 1510, un grup vesel de comercianți burlaci – la urma urmei Casa Capetelor Negre era un loc de petreceri, a venit cu ideea împodobirii cu flori a unui pin impunător. La finalul serii arborele a fost ars într-o mare vâlvătaie, iar an de an îmbodobirea pomului a continuat și s-a transformat în tradiție. Cumva acest obicei local a ajuns să se răspândească pe întregul glob, însă partea cu arsul copacului la final se pare că nu a avut prea mare succes la public.

Labirintul străzilor pietruite ale centrului medieval al Rigăi este cel mai indicat de explorat într-o manieră total aleatoare. Abia în momentul în care ești cu adevărat rătăcit între case medievale, detaliile clădirilor încep să iasă ușor la iveală însoțite de zidurile semi-părăsite ale vechii cetăți, piețe largi și catedrale ce-și înalță turlele mai ceva ca zgârie norii moderni.

Turlele gotice ce domină înălțimile orașului pot părea austere la început, însă totul este îmblânzit de culorile calde ale fațadelor clădirilor și de flamboaiantul stil art nouveau ce formează spiritul acestei capitale baltice. Orașul este împânzit de monumente, de la Pușcașii Letoni ce au alcătuit inima Armatei Roșii Sovietice în 1918 și garda personală a lui Lenin, până la clădiri ce prin prezența lor întregesc senzația că întregul oraș este un muzeu în aer liber.

Reprezentativă pentru Riga nu este vreo clădirie art nouveau, nu este Casa Frăției Capetelor Negre și nici vreuna dintre bisericile ce-și înalță turlele spre nori. În linie cu spiritul jucăuș al letonilor, este casa ce poartă pe turnurile sale două pisici negre cu coada arcuită, rămase încremenite tocmai din 1909 de la construcția clădirii. Conform legendei locale, proprietarului clădirii – un leton bogat, nu i s-a permis apartenența la Marea Breaslă – clădirea ce se află vis-a-vis de cea păzită de pisicile furioase, întrucât obiceiul cerea ca doar germanii să aibă acces. Ca răzbunare, proprietarul clădirii a așezat cele două pisici cu fundurile spre clădirea Marii Bresle, ceea ce a cauzat un mare scandal printre membrii respectivi. A urmat un lung proces prin care s-a decis acceptarea refuzatului inițial în breaslă, cu condiția ca cele două pisici să fie rotite la 180 grade. Astăzi, pisicile privesc parcă mai puțin furioase spre Marea Breaslă, însă poziția de atac și-au păstrat-o. Nu se știe niciodată când este nevoie să fie pregătite.

Turla bisericii Sf. Petru formează centrul zgârie-norilor clădirilor de cult – un punct de observație ideal aflat în mijlocul centrului vechi. De aici de sus, ca dintr-un balon suspendat deasupra orașului, labirintul străduțelor și punctele disparate vizitate până acum capătă sens și loc pe harta mentală a Rigăi.

Biserica gotică își numără istoria pe ultimii 800 de ani, iar interiorul înalt este auster, asta dacă excludem desigur scuturile heraldice ancorate de coloane. O expoziție de artă transformă biserica mai degrabă într-un muzeu decât într-un locaș de cult și justifică astfel existența unei taxe de intrare.

Catedrala din Riga, fondată în 1211 și cea mai largă din toată zona Baltică, este un amalgam de stiluri ce se intercalează acoperind o perioadă de timp între secolul al XIII-lea și al XVIII-lea, de la stilul romanesque la turnuri baroce și o majoritate gotică, iar clădirile ce o înconjoară nu sunt cu nimic mai prejos.