TrekLens

Și-a intrat toamna în drepturi cu tot cu ploile aferente. Toată țara este sub un nor ce de câteva zile se tot scutură mai mult sau mai puțin convins. Și ce dacă este frig și ploaie?! Nu mi-am făcut încă plinul de natură verde pe anul acesta (oare o să mi-l fac vreodată se întreabă prietenii?!), așa că la drum.

Noroaiele sunt capcane copilăresc parcă ascunse de frunzele risipite de pe crengile parțial desfrunzite. Drumuri secundare și poteci late cât coarnele bicicletei se întretaie într-un labirint verde-arămiu, iar iarba abia răsărită în vremea încă blândă aduce mai degrabă a primăvară decât a iarnă. Aproape că mă aștept să văd ghiocei!

Intersecțiile sunt doar prilej de a schimba direcția – nici nu contează pe unde prin pădure sunt. Câteva urme de copite îmi dau de veste că nu sunt singur pe aici, însă doar zburătoarele mai săgetează spațiul dintre copaci.

Pământul drumurilor cât de cât mai late este răscolit de tractoarele forestiere și transformat în bălți sub a căror oglindă așteaptă o clisă alunecoasă în care anvelopele tocite cu greu mai prind. Am o aderență ca sania pe gheață, dar în cele din urmă, poate că noroiul face bine la… tenul anvelopei, iar dacă nu, sigur aduce un plus la capitolul distracție.

Și totuși pădurea s-a desfrunzit a toamnă, iar aerul rece și umed prevestește apropierea anotimpului alb, când Sibir va sta cuminte în casă tânjind la păduri sau mușcând fără chef din asfaltul fără personalitate al orașului.