TrekLens

Aici în Nord soarele are o cu totul altă însemnătate față de centrul Europei și cumva parcă reușește să lumineze altfel. Poate este aerul mult mai puțin poluat, dar culorile par mai vii. Este mult, mult verde sub un cer cărunt cu pete de cerneală. Bun venit în Oslo.

Clădiri îngrijite și elegante în acea austeritate germană ce-și permite detalii mici dar de mare impact vizual.

Deși mică, peninsula Bygdøy ce adăpostește cele 155 de construcții tradiționale adunate din toate colțurile Norvegiei, pare nesfârșită. Pe mici dealuri sunt ascunse case de lucrători silvici, iar dincolo de pădurice este o școală ai cărei elevi îmbrăcați tradițional au ieșit să își facă temele pe iarba din fața școlii, în timp ce învățătoarea plimbă un coș de nuiele până la magazinul de unde va lua probabil ceva brânză și pită.

Toți lucrătorii poartă costumele epocii pe care o reprezintă, până în cel mai mic detaliu. Instrumentele folosite sunt tot de atunci, iar toate astea nu au cum să nu te transporte înapoi în timp și spațiu.

Refugiul pentru montaniarzi este o micuță cabană amenajată cu tot ce trebuie pentru supraviețuire, semn că pe aici cultura de a ieși în natură și a păstra avutul comun pentru toată lumea, este un vechi obicei.

În vârful dealului, biserica de lemn de la începutul secolului al XIII-lea este monumentul simbol al întregului complex – o adevărată capodoperă arhitecturală pictată la interior pe plăci de lemn și mirosind a sanctuar primar, a lemn, a natură.

În Norvegia rurală casele se construiau pe piloni de lemn pentru a nu fi îngropate sub zăpezi iarna și a evita mlaștina ce apărea la venirea primăverii. Acoperite cu ceea ce par a fi brazde de iarbă, casele nu au fost construite astfel doar din dorința de a fi în armonie cu natura ci mai degrabă pentru a beneficia de izolația perfectă și protecția oferită împotriva gerurilor și a vânturilor stârnite în Nord.

Deși de la distanță pare că cineva ar fi aruncat niște pământ pe case și ploaia a făcut iarba să crească pe acoperiș, procesul de a obține acel acoperiș verde este ceva mai complicat. Principalul element este cel ce se găsește peste tot în pădurile Norvegiei și este ușor de obținut – scoarța de mesteacăn. Rezistentă și impermeabilă, scoarța era așezată pe case și acoperită cu mai multe brazde de iarbă pentru a o ține în loc. Grosimea era crucială – dacă ar fi fost mai subțire de 15cm nu ar fi putut păstra umezeala pe timpul unei veri secetoase, iar dacă ar fi fost mai groasă de 20cm exista riscul îmbibării cu prea multă apă și a prăbușirii acoperișului.

În unele case găsești țesătoare sau pe cineva care coace pâine, o trăsurică poate plimba doritorii prin sat, iar la ore fixe sunt reprezentații de dans.

O altă secțiune acoperă zona mai urbană a Norvegiei de la începutul secolului XX, cu un mic orășel dotat cu farmacie și magazine, case funcționale și impresia că ai ajuns în cu totul altă epocă. O mică prăvălie de cartier vinde mărunțișuri din alte timpuri, tutungeria își promovează produsele iar farmacia promite leacuri care să te vindece de vicii și probleme.