TrekLens

În portul pescăresc Qalansiyah zecile de bărci navighează la fel de haotic precum mașinile de pe insulă. Cel mai probabil arta navigației se moștenește aici din tată în fiu, având în vedere că în Socotra majoritatea șoferilor nu au permis (iar majoritatea mașinilor sunt lipsite de numere de înmatriculare) și conduc atunci când ajung cu picioarele la pedale. Pe plajă activitatea este și mai amețitoare, iar printre cei care cară diverse lucruri din bărci pe uscat, niște copii se joacă cu o minge spartă.

Plaja Shoab este într-un fel începutul sfârșitului, căci de aici urmează doar drumul spre casă, ce începe pe lângă malurile stâncoase ale țărmului. Apa are un albastru ireal ce se amestecă cu un verde venit din altă galaxie.

Există această teorie a universurilor paralele în care într-o altă dimensiune aceiași oameni ar avea vieți diferite bazate pe alte alegeri. Socotra se simte astfel – ca una dintre acele lumi pierdute, locuri secrete de care ai vrea să nu mai spui nimănui și unde ți-ai fi dorit să ajungi în urma descifrării unei hărți demult pierdute. Ce este de fapt Socotra? O insulă din Oceanul Indian, iar lumile pierdute și locurile secrete sunt întotdeauna la intersecția potrivită dintre timp și spațiu. Sub urma lungă lăsată de o cometă pe cerul de catifea neagră a nopții presărate cu diamante. Acolo sunt coordonatele exacte.

Reacomodarea la viața normală începe greu căci în fiecare dimineață privești spre Est așteptând răsăritul. Privești în zare precum cei dragi care te așteaptă de fiecare dată să te întorci acasă. Îți este dor de drum, de dormitul în cort pe malul mării sau în vârful muntelui, de cafeaua cu nisip făcută în bătaia vântului, de mâncarea pe care o serveai întins pe iarbă sau pe plajă sub un umbrar improvizat. O melodie la radio te face să tresari – este una dintre piesele ce umpleau liniștea atunci când erai pe drum, și îți dai seama că ai ajuns să îți iubești călăul și ești în stare să faci orice pentru a te întoarce pe drum.

În ciuda neajunsurilor, apare un fel de sindrom Stockholm al călătorilor sau un Mal d’Afrique în variantă extinsă. Privirea alunecă mereu spre cort și sacul de dormit, spre rucsacul prăfuit și un mereu alt orizont. După asemenea aventură nu ai cum să te întorci altfel decât demolat pe viață. Prețul este mare, foarte mare, iar singura modalitate prin care poți să te repari și să te regăsești, este să pleci din nou pentru a căuta acele coordonate secrete.

După doar o săptămână de viață pe o insulă paradisiacă dar lipsită de orice urme de civilizație – și poate tocmai de aceea paradisiacă, revenirea într-o civilizație precum cea din Dubai este un adevărat șoc cultural. La hotel mochetele groase păstrează căldura iar aerul condiționat nu doar că există dar funcționează impecabil, baia este nouă, electricitatea non-stop, apa este fierbinte iar televizorul tentează cu un număr impresionant de canale. De multitudinea de opțiuni prezentă în orice restaurant nici nu mai pomenesc. Regăsim ceea ce numim de regulă civilizație – o lume în care este ușor să trăiești și… este o senzație ciudată să redescoperi ceea ce ai abandonat de doar o săptămână și fără de care am putut totuși atât de lesne trăi. În seara asta și pentru multe alte seri îmi vor lipsi mirosul mării, firele de nisip ce își făceau loc prin toate cotloanele, sunetul valurilor și senzația constantă de sare pe piele.