TrekLens

Urcarea din Vulcan spre Holbav este doar încălzirea pentru ziua de pedalat ce ne stă în față. Abia în Holbav se deschid însă zările și încep să se înșire pe iluzoria ață a orizontului toți munții care au să ne țină companie astăzi: Postăvaru, Bucegi, Leaota, Piatra Craiului, Iezer și Făgăraș. O colecție de excepție.

Verdele crud al primăverii abia răsărite de sub iarnă este punctat de un covor galben-violet de floricele. Asfaltul rămâne de domeniul trecutului la ieșirea din Holbav, dar asta nu poate decât să încânte roțile bicicletelor ce au așteptat prea multă vreme ca zăpezile să se topească. Căldura matinală este domolită de secțiunile de pădure prin care noroaiele potecii sunt urmele ploilor din zilele trecute.

În încercarea de a ajunge la un punct de belvedere intuit pe coama unui deal, suntem atrași de prezența unui drum mai bine bătut doar pentru a ajunge la o stână unde poteca se înfundă. Prin iarbă deasă și pe o pantă acerbă reușim cu greu să tăiem dealul pe diagonală spre a urca la drumul ce ajunge în vârful său. Împinsul bicicletelor este desigur la ordinea zilei, deși pe alocuri trebuie să le tragem pentru că panta este mult prea abruptă și abia reușim noi să ne păstrăm echilibrul. Priveliștea ce se deschide merită însă tot efortul de a înota în iarba până la brâu.

De la balconul cu priveliști spre munți, drumul forestier coboară ușor spre o poiană de unde se ridică în fața noastră cușma împădurită a vârfului Măgura Codlei. Prezența stânelor presărate într-o pustietate întreruptă doar de poteci este condimentată de un mic magazin-bar înainte ca poteca să se afunde din nou în pădure. O alternanță excelentă pentru o zi plină de soare.

Din micul sat Paltin ni se aștern în față două opțiuni: o urcare abruptă pe drum de pământ cu bucuria de a mai vedea peisaje sau un drum pe valea parțial asfaltată ce ne va duce înapoi spre civilizație. Un vot unanim pentru drumul de pământ pe care panta începe să se accentueze, iar entuziasmul nostru se transformă curând în încrâncenare. Alte unghiuri spre măreția Bucegiului și a Pietrei Craiului sunt răsplata ce înlocuiește apa ce se împuținează cu fiecare înghițitură. Norocul ne surâde prin prezența unui bătrânel ce ne umple bidoanele de la micul izvor pe care-l are în curtea casei.

Din vârful dealului coborârea prin pădure este pe pante noroioase pe care crampoanele tocite încep să piardă aderența lăsând loc unui simulacru de schi ce se sfârșește inevitabil cu încălțări tapetate cu un strat gros de clisă ce poartă o culoare indescriptibilă. Să spunem că este medalia de final de tură.