TrekLens

În țările care nu au o istorie prea lungă a democrației, libertatea este deseori corelată doar cu una dintre nuanțele sale – aceea de condiție fundamentală a existenței umane asociată cu autonomia, independența și posibilitatea de a lua decizii fără interferențe. Lumea anglofonă face diferențierea mult mai bine – freedom vs liberty, dar pe de altă parte ei au cochetat mai mult cu educația și democrația, și știu că cealaltă nuanță la fel de importantă a libertății este aceea că drepturile căpătate prin lege vin la pachet cu obligațiile de a respecta legea.

În Kârgâzstan regulile rutiere par a fi într-o oarecare măsură opționale: marshrutka spre Karakol este alimentată cu motorul pornit și încărcată cu pasageri, ceasurile de bord au încetat de mult timp să mai funcționeze, iar mașina abia își mai ține tablele pe ea atunci când șoferul ignoră limitele de viteză. Ah, și desigur centura de siguranță este ceva ce șoferii de aici nu suportă, preferând să își dea flashuri cu farurile pentru a nu-i prinde poliția fără centurile de siguranță puse…

Karakol, orașul de la marginea munților Tien Shan, s-a născut în 1869 sub steagul rusesc al unui avanpost militar aflat la marginea lumii cunoscute. Munții din jur, cu vârfuri aspre și văi adânci, chemau exploratorii să deseneze pe hărți necunoscutul acestora. În anii 1880, orașul a prins viață, umplut de refugiații Dungani – musulmanii chinezi ce fugeau din calea războaielor din China, și care prin moscheea de lemn pe care au ridicat-o au reușit să îmbine spiritul islamic cu estetica pagodelor orientale.

La finalul secolului al XIX-lea, după ce prima biserică pierise într-un incendiu, era ridicată integral din lemn Catedrala Ortodoxă Rusă, cu turlele sale ce strălucesc ca niște bijuterii în comparație cu nuanțele potolite ale bătrânului lemn pe care sunt așternute. În vânt, scândurile gem ușor de parcă ar fi înmagazinat în ele rugăciunile murmurate în vremuri de restriște. Comunitatea pe care o deservește este însă extrem de mică – sunt doar vreo 40 de biserici în întreaga țară, iar populația este 90% musulmană, chiar dacă extrem de mulți doar în statistici.

Aici în Karakol și-a găsit sfârșitul răpus de tifos în 1888, Nikolai Prjevalski – exploratorul care căutase drumul spre enigmaticul Lhasa, în Tibet. Mai mult decât un explorator, el a fost un om al frontierelor, mereu atras de necunoscutul care se întindea dincolo de orizont. Născut în 1839, într-o Rusie care deja se întindea ca un colos pe jumătate de glob, el și-a găsit chemarea în știință, cartografie și aventură, într-un zig-zag continuu între deșert, munte și stepa fără margini.

Prjevalski a condus patru mari expediții în Asia Centrală, traversând deșerturile arzătoare ale pustiului Gobi spre a ajunge la Beijing, a cartografiat munții Tien Shan și a fost printre primii europeni care au ajuns în Tibet. A atins malurile lacului Qinghai, fiind primul european de la Marco Polo care a reușit să ajungă în acest loc atât de misterios și izolat, dar a explorat și ținuturile înghețate din jurul lacului Issyk-kul, unde drumurile nomazilor încep să se piardă în imensitatea stepei.

În călătoriile sale, Prjevalski nu a servit doar de explorator și spion pentru Imperiul Rus – căci în acele vremuri acestea se suprapuneau deseori, dar a căutat și descoperit și specii noi de animale. Un cal sălbatic unic precum și o gazelă îi poartă acum numele. Gloria a venit însă cu un preț: izolarea, frigul și bolile erau tovarășii constanți de drum, iar la doar 49 de ani tifosul l-a doborât în Karakol, când se pregătea pentru o nouă expediție spre Lhasa, locul pe care nu a apucat să-l cucerească.

Moartea sa a transformat Karakol în Prjevalsk, un omagiu adus exploratorului care a cartografiat visul rusesc al expansiunii spre Asia. Dar dincolo de hărți și nume de orașe, Prjevalski rămâne simbolul unui spirit care nu a cunoscut limite, un om care a transformat necunoscutul într-o chemare eternă. Timp de decenii, Karakol a trăit sub altă identitate, până când căderea Uniunii Sovietice, în 1991, i-a redat numele său original. Totuși, umbra lui Prjevalski nu s-a stins de tot. La câțiva kilometri distanță, mica localitate Pristan’-Przheval’sk îi mai poartă încă numele, ca un ecou al istoriei care refuză să fie uitată. Interiorul muzeului ridicat aici în memoria sa, este o colecție de articole, scrisori, fotografii realizate prin expediții, dar și animale împăiate specifice locurilor pe care le-a explorat – mare parte dintre exponatele aflate însă într-o stare avansată de degradare. Potențialul educativ al unui asemenea muzeu este enorm dar faptul că a rămas ancorat tot în 1957 când a fost ridicat îl face să fie și o reală pagină de istorie ceva mai contemporană.

Dincolo de clădiri, istorie și muzee, Karakol privește însă mereu spre munți. Nici nu se poate altfel, căci Tien Shan domină orizontul – o barieră și deopotrivă o chemare spre libertate.