La orizont apar lamele de fierăstrău ale munților, speranță îndepărtată al unui parcurs răcoros. Apele albastre ale golfului Karinsko More semnalează apropierea munților, căci ei sunt cei ce înconjoară frumusețea lichidă. Drumul cațără alene versantul păstrând o prăpastie adâncă într-o parte și zimții stâncilor de cealaltă parte, zone aride și vegetație pitică ce se chinuie să supraviețuiască.
Dincolo de munți sunt pădurile dese ce ascund salba de lacuri de la Plitvice – ape de un verde străveziu ce cad în lacuri de culoarea unui smarald intens prin care se disipă razele de soare. Ar putea foarte bine să fie un miraj, dar totuși sunt niște lacuri cât se poate de reale.
Punți suspendate peste apele lacurilor ascunse prin stuful înalt, leagă malurile pe care potecile șerpuiesc păstrând conturul lor. În apa străvezie, sute de peștișori par a fi parte a unui experiment reușit de imponderabilitate – claritatea lacurilor comprimă adâncimea de câțiva metri într-un miraj ce o reduce la câteva zeci de centimetri.
Cascade mai mici sau mai mari, șuvoaie ce se aruncă în gol sau se preling pe vegetație, 16 lacuri mari și multe altele mici legate între ele printr-un domino al apelor. În amonte întinderile de apă sunt largi și liniștite, create pe dolomita impermeabilă, însă în aval lacurile au modelat în calcar un canion adânc cu stânci abrupte.
Prin comparație cu marile cascade ale lumii, cele de aici sunt cu adevărat pitice, însă felul în care și-au croit drum peste tuful calcaros le transformă în bijuterii lichide ce aștern peste tot și toate o nuanță ireală de turcoaz nebunesc.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
