Cu munții lăsați în urmă intrăm pe autostrada ce vine de la mare și taie Bulgaria în două grăbindu-se spre Plovdiv.
Cei doi kilometri de drum asfaltat îi parcurgem cu ochii la cuibul de vulturi pe care a fost construită Asenova Krepost și mica bisericuță bizantină de deasupra râului Asenitsa. Pe culmile finale ale munților Rodopi, tracii au fost primii care au construit o mică cetate de apărare din care doar arheologii mai pot desluși câte ceva. Puțin mai târziu, prin Evul Mediu, cetatea a căpătat o importanță strategică căzând în mâinile armiilor celei de-a treia cruciade plecate să elibereze Țara Sfântă de sub influența lui Saladin.
În timpul țarului Ivan Asen II-lea, fiul unuia dintre întemeietorii celui de-al Doilea Imperiu Bulgar, cetatea a fost renovată și folosită ca fortificație de graniță împotriva raidurilor latine, baza zidurilor de aproape 3 metri grosime și înălțimea originală de peste 10 metri garantând imposibilitatea cuceririi sale. Zidurile s-au năruit odată cu anii, după ce Imperiul Otoman s-a extins în lungul și latul Balcanilor, iar porțiunea cea mai bine păstrată este mica bisericuță cu două niveluri din incinta cetății.
Rezultatul a mulți ani de excavări și studii arheologice între ruinele fortăreței a dus la descoperirea fundațiilor unui castel feudal înconjurat de o întreagă suită de spații administrative și de locuit, o mică bisericuță pe două niveluri pentru stăpânul castelului, două cisterne de apă și un turn, toate interconectate de trepte de piatră.
Mărturii scrise atestă faptul că după moartea sultanului Bayezid I în 1402, o luptă pentru succesiune s-a dat între fiii acestuia iar cetatea Petrich a fost fortificată pentru a servi ca apărare în timpul rebeliunii. Ulterior, aceasta a fost aproape complet demolată pentru ca locația sa strategică să nu mai poată fi folosită de alți pretendenți la tron. Pentru motive necunoscute doar biserica fortăreței a fost cruțată, iar aceasta reprezintă astăzi una dintre cele mai notabile exemple de arhitectură medievală creștină. Frescele interioare ne privesc însă cu fețele șterse de preacredincioșii musulmani ai timpurilor otomane.
Mai departe spre munți, pe măsură ce ne apropiem de pasul Troyan, temperatura începe să scadă. A fost cod galben de vânt astăzi și s-a simțit din plin, rafale puternice de vânt zburătăcind totul în cale. Sus la monumentul eliberării este un vânt ce trimite cele +8°C spre temperatura de îngheț.
Arcul Eliberării, așa cum este denumit monumentul ce se ridică pe vârful din apropierea pasului, este o dublă comemorare a Armatei Roșii. Pe de o parte este dedicat detașamentului din Troyan al armatei ruse, care cucerind pasul ca parte a campaniei din 1877-1878 din timpul războiului Ruso-Turc a adus independența Bulgariei de sub Imperiul Otoman, iar pe de altă partă comemorează intrarea victorioasă a aceleiași Armate Roșii în Bulgaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.