ISLANDA ÎN MINIATURĂ

Intrăm pe Snæfellsnes – peninsula din vestul Islandei și ceva pare să se schimbe. Pustietatea atotstăpânitoare se păstrează, iarba însă are nuanțe mai intense de verde iar munții sunt mai puțin aspri. Drumurile cotesc larg de parcă ar dispune de tot timpul din lume. Râurile se contopesc cu rocile vulcanice, cu pășunile și vârfurile golașe acoperite de ghețari. Islanda în miniatură.





Kirkjufell este o minune. Cu simetria lui mândră, scrutează orizontul de dincolo de drumul ce urmează fidel conturul accidentat al coastei. Pârâul ce se grăbește spre mare se împarte neglijent în trei cascade de o frumusețe rară. Spre deosebire de uriașele lor surori, ele nu trebuie măsurate cu ruleta ci prin murmurele scăpate de cei ce se pierd în imensitatea peisajului.


Într-o cafenea cochetă cu accente de muzeu pescăresc, realizăm că ar cam trebui să ne grăbim. Un vas ne așteaptă în port. Ne vom îmbarca și noi pe una din bărcile de pescuit, transformate acum în nave pentru turiști, ce promit întâlniri cu giganții mărilor. Câteva minute mai târziu, cu un zâmbet pe buze, chelnerița ne înștiințează:

– Știți, nu din Grundarfjörður trebuie să vă îmbarcați ci din Ólafsvík.
– Olaf… cum? Este departe?
– Nu, ajungeți imediat. Douăzeci și cinci de kilometri și vă opriți la autobuzul albastru aflat pe marginea drumului.
– …
– Haideți că dau eu telefon echipajului să vă aștepte!

Să precizăm că mai aveam la dispoziție fix jumătate de oră și drumurile nu sunt făcute deloc pentru a goni pe ele?! Nu știm cum, dar reușim să dilatăm timpul și cu două minute înainte de ora fixată pentru plecare regăsim autobuzul albastru. Ne luăm din fugă costumele termice și le tragem pe noi în timp ce alergăm spre vas. Cu siguranță suntem o priveliște cel puțin interesantă.

Micul vas pescăresc se desprinde de țărm pornind spre larg. Sute de pescăruși împânzesc aerul. Câțiva puffini aterizează pe apă ricoşând din val în val, ca și când nu ar fi citit instrucțiunile de folosire ale aripilor. Ne sunt semnalați delfini, dar în afară de undele mării nimic nu trădează prezența lor. Cabotăm pe lângă coastă, ieșim în apele adânci din larg dar în zadar. Ne legănăm pe valuri și ne consolăm cu țărmurile insulei și cu panorama ghețarului Snæfellsjökull în vârful căruia fumegă norii.




Apele Atlanticului de Nord își schimbă culoarea oscilând de la incredibilul turcoaz al mărilor calde la înspăimântătorul gri mercurial al Arcticii. Zeci de meduze imense ne înconjoară vasul. N-aș vrea să fiu de cealaltă parte a oglinzii lichide. După aproape patru ore și jumătate, cetaceele se plictisesc de insistențele noastre și una din ele se sacrifică – o mică balenă Minke străpunge apele și ne arată aripioara dorsală. A venit timpul să ne întoarcem pe pământ.





Sub înspăimântătoarea ariditate a munților, casele – mici cubulețe colorate, se regăsesc cu greu în vastitatea peisajului. O prezență constantă a câmpurilor înverzite, caii islandezi sunt peste măsură de simpatici. Cu vântul împletit în coamele răvășite, vin curioși spre cei ce vor să socializeze cu ei. Adulmecă mâinile întinse și își freacă botul de palmele ce nu le oferă nimic. Nu au noblețea și mândria cailor arabi ci mersul statornic și ochii blânzi ai stăpânilor tundrei. Sunt conștienți de libertatea lor.






Leave a Reply

Your email address will not be published.