TrekLens

Zborul cu avionul are desigur farmecul său, când imensitatea unui peisaj altfel de necuprins în priviri se înghesuie într-un hublou mic pe undeva prin troposferă. Munții ce se parcurg în săptămâni întregi devin mici repere pe o hartă vie ce se desfășoară în viteză undeva departe sub avion.

Dar magia cred că apare doar atunci când distanțele se parcurg pe drumuri sau poteci, când detaliile se întrevăd și pauzele devin motive de a aprofunda colțuri nevăzute încă dintr-o țară sau oraș. Călătoria pare mai naturală și distanțele culturale mai mici.

Am revenit în Bologna din întâmplare – era în drumul meu și, chiar dacă este noapte, o plimbare aici este o încântare. Dacă în urmă cu doar câteva weekend-uri nopțile în orașele Africii însemnau baricadarea în casă în numele autoconservării, plimbarea pe străduțele pustii ale unui oraș european este o relaxare.

În zorii zilei orașul se animă greu, scuturând leneș înfrigurarea nopții. Zgomotul sacadat al unui scuter ce-și încălzește motorul sau scârțâitul de lanț al unei biciclete sunt printre primele semne că Bologna începe să se trezească. Razele de soare ajung târziu pe străduțele cu piatră cubică, preligându-se amorțite pe zidurile colorate ale vechiului oraș.