TrekLens

Proaspăt întorși din sălbatica Islandă ne oprim în fața clădirii agenției de știri Reuters, unde un sicilian venit la Londra de ceva mai puțin de un an, ne prepară un falafel condimentat cu știri. Situația economică din sudul Italiei nu este prea roz, mulți dintre tineri căutându-și viața în altă parte. Rezultatul pozitiv al referendumului legat de ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană îi mulțumește pe mulți dar îi îngrijorează în egală măsură pe alții, mai ales pe imigranți. Ei ce vor face? Deja au avut loc acte de violență provocate de un naționalism exacerbat de patriotismul prost înțeles.

Furibunda aglomerație a marii metropole, ne apasă cu o putere mai mare decât a vânturilor ce spulberă Atlanticul de Nord. Jur-împrejur, monștrii de sticlă și oțel se înalță amenințător. Mirajul trolilor și al elfilor nu își mai are locul aici, iar pericolul exercitat de cartierul de afaceri din Canary Wharf este unul cât se poate de real. Uitând să privească apusul, reprezintă tot ce este mai trist pe lume – fuga continuă după bani, după ultimele tendințe sau mode. La metrou se anunță în fiecare stație “Please mind the gap between the train and the platform” – mai bine ar anunța “Please mind the gap between this life and the one that you’re returning at”, ar fi poate mai cinstit așa.

Țările, mai ales cele vestice, au încetat de multă vreme să mai fie doar ale localnicilor ci au devenit un creuzet de culturi, plătind birul istoriei. Printre costumele asortate clădirilor sobre, hainele colorate ale imigranților îți smulg un zâmbet. Închiriem niște biciclete și de această dată ocolim partea turistică a Londrei, lăsând pașii (sau poate roțile) să ne piardă pe străduțele ce străbat melanjul cartierelor multietnice.

Dincolo de Regent’s Park intrăm în Camden Town, o nebunie de culori în care încorsetările sistemului se pierd în aromele standurilor cu mâncare condimentată. Un pic de anarhie nu strică niciodată – din fericire este loc pentru toată lumea.