ÎNTOARCEREA ÎN ROTTERDAM

Revenirea în orașul ce până acum câțiva ani era un ‘acasă’ – Rotterdam, este cumva stranie. Mi se pare ciudat să recunosc străduțe, magazine și lucruri mici, cotidiene, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat din momentul în care trenul s-a desprins de peron și orașul ce-mi devenise casă a rămas în urmă.











Când un oraș atinge aproape perfecțiunea în materie de funcționalism urban puține lucruri se mai pot face pentru a-l îmbunătăți, iar singurul lucru rămas de făcut este să trăiești în acel mediu îndepărtat de natură. Prezența canalelor Maas-ului însă și a multitudinii de ambarcațiuni – simboluri ale nemărginirii mării, condimentează această perfectă urbanizare aducând natura mai aproape.











Multor vase le-a trecut vremea când înfruntau valurile și, ancorate ici-colo servesc de casă familiilor ce au preferat viața lacustră în detrimentul celei de ciment.










Cu multă vreme în urmă, de la hotelul New York plecau vapoarele spre Lumea Nouă – America, însă acum nimeni nu mai are răbdare pentru un asemenea drum. Viteza a redefinit lumea în care trăim, însă tot de pe malurile Maas-ului pleacă și navele ce leagă alte două lumi: cea urbană de cea rurală, și eolinele de morile de vânt tradiționale.









O mare parte din Olanda se află sub nivelul mării, zonele mlăștinoase fiind desecate și îndiguite cu secole în urmă pentru a mări suprafețele cultivabile. Cu un mileniu în urmă, toată zona Alblasserwaard era o turbărie prinsă între râuri umflate de ploi și furia Mării Nordului, iar vânătorii și pescarii ajungeau în zonă doar când apele mai scădeau. Cu timpul, cei îndrăzneți și dornici să exploateze acest sol fertil, și-au construit casele pe dunele de nisip ce se înălțau deasupra pericolului apelor.







Ploile ce cad tot timpul în Olanda au necesitat un control riguros al acestor zone ușor inundabile, și pentru asta la Kinderdijk s-a construit un sistem de 19 mori ce s-au bazat pe cooperarea dintre omniprezentul vânt al Țărilor de Jos și voința umană. Paletele morilor erau orientate să prindă vântul din plin și activau astfel pompe ce conduceau apele în canale mult mai largi ce puteau susține debitele mărite. Natura fusese îmblânzită.







One thought on “ÎNTOARCEREA ÎN ROTTERDAM

  1. Da, civilizație! Oare la noi vom îmblânzi vreo dată… natura?
    Trebuie să recunosc că mi-a plăcut și am zâmbit admirativ pentru „parcarea la butuc„!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *