ÎNTÂLNIRE CU TOAMNA

Cu muzica în căști savurez învolburarea frunzelor desprinse de pe ramuri și plecate la plimbare pe șosea. Sorrow a lui Pink Floyd, merge perfect cu torsul lui Amur pe fundal – așa cum doar el știe, bucuros de drum lung. Mi-am dat întâlnire cu toamna tocmai spre Herculane. Mă așteaptă fremătându-și culoarea frunzelor în codrii în care îmi voi pune cortul.

La apropierea Dunării, peisajul se transformă în totalitate. Se termină harta României aici. Dacă nu îi urmărim cu atenţie conturul riscăm sa cădem de pe ea. Dincolo-i Serbia, ce pentru mulţi a însemnat izbăvirea din lagărul comunist iar pentru alţii fuga spre moarte.

Este de necrezut cum se schimbă peisajul, cum din grânarul de mai devreme se ridică acum stânci și chei de pe care pădurile multicolore se desfrunzesc a ninsoare.



Începe să se zărească măreţul defileu al Cernei peste care domnesc abrupturile munţilor. Nici nu mai știi dacă să privești peisajul sau șoseaua ce se încolăcește după bunul plac al râului. O nuntă se desfășoară în plină stradă, hora nepărând hotărâtă să mă lase să trec. Hai să nu le stric ziua – noroc cu varianta șoselei.

Cincisprezece – douăzeci de kilometri de chin printr-un peisaj superb unde mi-am propus să nu mă opresc. Nebunie?! Nu chiar, vreau să prind soarele în Cheile Ţăsnei. Aici aveam întâlnire cu toamna, în adâncul cheilor stropite în culorile calde ale frunzelor, sub aspre priviri trimise de pustnicii crescuţi în imposibile locuri – pinii negri de Banat. Poteca se furișează pe sub șteiuri de piatră înaintând în adâncul cheilor, tot mai sus spre sălașele aproape părăsite, în care doar bătrânii au mai rămas să le păzească.





















Fugăresc razele soarelui ca pe o iluzorie fata morgana, până în Poiana Ţăsnei unde se pierde dincolo de pădure. Fiecare cu pădurea lui la urma urmei, iar cortul abia așteaptă să fie ridicat.























Leave a Reply

Your email address will not be published.