INCURSIUNE PE TABLE MOUNTAIN

Urcarea pe muntele definitoriu al Africii de Sud este una abruptă iar telecabina una specială: în câteva locuri este lipsită de geamuri prin design și doar cu câteva bare de protecție, iar fundul ei se rotește astfel încât toată lumea să aibă parte de întreaga panoramă. Un tur complet și am ajuns sus.







Pe Table Mountain un vânt rece și tăios ne întâmpină, însă panorama este cea care ne taie răsuflarea. Un platou ridicat între munți, ce îmi aduce aminte instant de Lumea Pierdută a lui Arthur Conan Doyle. Un ocean cât o lume se pierde dincolo de linia orizontului, munți brăzdați de crăpături adânci și o floră cum nu am mai văzut.







Table Mountain a fost cunoscut sub multe nume de către multe națiuni – Mons Mensa, Taboa do Cabo, La Montagne de la Table, Tafelberg, Umlindi Wemingizimu, Klipman. A fost personificat ca Santinelă a Sudului, un gigant răzbunător ce stăpânește furtunile, o zeiță adormită, Portarul dintre Est și Vest, părintele bătrân și cărunt al colonialiștilor dar și martorul tăcut al apartheidului. Este cel mai cunoscut simbol al Africii de Sud și grădina naturală din spatele Cape Town-ului. 









Dintre toate numele sale însă, nici unul nu este atât de plin de semnificație ca cel dat de poporul Khoi – cei ce au locuit aici cu mult timp înainte ca europenii să ancoreze prima oară în acest golf. Ei îl numeau simplu Hoerikwaggo – Muntele Mării, și fix asta și este: un promontoriu stâncos a cărui apariție aproape magică pare că se înalță din ocean. Vizibil ambarcațiunilor de la peste 150km depărtare, marchează ceea ce este astăzi cel mai cunoscut cap din întreaga lume: Capul Bunei Speranțe.









Platoul are mici diferențe de nivel ce se accentuează pe măsură ce coborâm, însă toată flora de aici și conformația terenului atât de diferită de cea din Europa, șterg cu buretele orice urmă de efort. Marcajele sunt rare și doar la intersecția traseelor este pusă câte o tablă în care este scrijelită harta. O idee excelentă și superb integrată în peisaj. Prin zonele mlăștinoase există podețe de lemn ce traversează  porțiunile umede, inundate de nenumăratele pârâiașe ce izvorăsc parcă din stânca seacă.









Cei șase kilometri pe care se întinde poteca ce coboară 900m diferență de nivel sunt înșelători. La început se strecoară pe înclinații mici, apoi câteva săritori printre care a fost croită potecă ne dau de știre că legile gravitației își vor spune cuvântul dureros în caz de neatenție.

Terasele muntelui îmi aduc aminte cumva de abruptul Bucegiului și de brânele pe care cu câteva săptămâni în urmă le aveam sub bocanci. Diferența aici este în principal fundalul albastru închis al oceanului și vegetația complet diferită a Sudului.








Coborârea prin Nursery Ravine este cu nenumărate trepte de lemn ce țin în loc pietrișul și stâncile muntelui. La limita pădurii intrăm de fapt în partea superioară a Grădinii Botanice Kirstenbosch, una dintre cele mai întinse și mai spectaculoase din lume.

La început ar putea părea o lipsă totală de organizare a grădinii botanice, însă aici se reunesc cinci dintre cele șase biomuri ale Africii de Sud iar accentul este pus pe diversitatea întâlnită în acest colț de lume. Plante mai obișnuite se amestecă cu unele mai puțin cunoscute sau cu unele pe care oricât aș încerca să mi le aduc aminte de undeva îmi este imposibil. Nici nu aș avea cum – sunt endemice.








Leave a Reply

Your email address will not be published.