Două roți – bune să fugi de acasă, să macine sub roți în minuscule amănunte gânduri întregi, planuri viitoare dar și amintirile unor zile și nopți petrecute pe drum și care nu se vor a fi uitate. Serpentinele se aștern sub roți în viteză – la ora asta și în perioada asta din an Transfăgărășanul este pustiu. Până și ursuleții care au devenit o prezență nelipsită de pe marginea drumului sunt astăzi nevăzuți.
Crestele îndepărtate poartă zăpezile grele ale iernii în ciuda celor +14°C indicate de termometru – o temperatură neverosimilă pentru final de Martie, sus în munți. Dar nu, conspiraționiștii susțin că încălzirea globală nu există.
De pe Barajul Vidraru, apele lacului omonim sunt extrem de scăzute – rar mi-a fost dat să văd versanții aceștia atât de descoperiți. În serpentine prelungi ce urcă și coboară necontenit, drumul se așterne spre înălțimile stâncoase ale muntelui.
Câteva serpentine strânse duc spre primul gol alpin, iar șoseaua începe să fie însoțită pe laterale de limbi de zăpadă. Până anul trecut drumul era practicabil până în dreptul Cabanei Capra, unde o barieră îl închidea la fiecare sfârșit de toamnă, însă acum bariera din anii trecuți a fost spulberată de o avalanșă. Zăpada consistentă de pe drum nu este însă practicabilă pentru două roți, iar tot ce poate face Amur este să privească cu jind spre căldările încă pline de zăpadă ale Făgărașului.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
