TrekLens

Din capătul stațiunii Parâng urcușul începe blând și atrăgător, pe o curbă de nivel ce îmbrățișează muntele oferind adăpost împotriva tăiosului vânt nordic și deschideri spre munții sudului – Oslea și Retezat. Cu cât câștigăm altitudine, cu atât mai dese sunt firele de iarbă înghețate de ploaia și ninsoarea căzute ieri. Trecerea prin zonele umbrite se simte ca intrarea într-un veritabil frigider, iar vântul face tot ce poate pentru a smulge rezervele de căldură de sub veșminte.

Mare parte din drum este complet pustiu, doar un grup mărișor intersectându-și calea cu a noastră, mândri că sunt parte a școlii de ghizi Christian Adventure, așa cum țin să menționeze. În urma lor, tăcerea se așterne iarăși peste înălțimi.

Sub vârful Cârja este poate cel mai pitoresc refugiu din munții României, lăsat din păcate devastat de mulți ‘iubitori’ ai înălțimilor. Înălțat din lespezi de piatră, cu acoperiș și ușă din tablă, este perfect adăpostit de vânturi în culoarul natural născut între stânci.

Urcarea spre vârful Cârja este abruptă, peste lespezi de piatră alunecoase atunci când zăpada împodobește muntele, cu hăuri ce se deschid artistic de ambele părți. Destulă lume mult prea grăbită a alunecat în hăul adânc, sfârșindu-și brusc ascensiunea și viața, printre ei aflându-se chiar și un salvamontist plecat să înalțe într-un 1 Decembrie înzăpezit, un steag pe vârful Cârja. Acum însă doar câteva lespezi poartă urmele prevestitoare iernii.

De sus de pe vârful Cârja se zărește linia șerpuită a traseului de creastă al Parângului, iar undeva departe se conturează colțurile vestice ale Latoriței și întinderile pastorale ale Șureanului. Mi-e dor de vară și de pajiștile înmiresmate de flori.

În cel mai înalt punct, o mare cârjă de metal este cel mai bun monument pentru acest vârf – prea multe vârfuri sunt împânzite de cruci, iar varietatea este întotdeauna binevenită. Cei de la Meteo spun că ar fi +4°C dar din cauza vântului se simt ca -7°C. Un mizilic.

Pe pantele sudice, la adăpost de vântul tăios o leneveală grea ne cuprinde, la pachet cu nenumărate tufe pline de merișoare zemoase păstrate de temperaturile scăzute ca într-un congelator. Norii se joacă peste creste înghițind vârfuri spre a le reda ceva mai târziu soarelui ce nu mai are putere să le încălzească din nou. Ziua este pe sfârșite iar valuri de nori se învolburează peste păduri și zonele alpine. Jos, în depresiunea în care Petroșaniul s-a cuibărit este deja seară, iar Valea Jiului s-a ascuns și ea sub un strat gros și umed.