ÎN INIMA ARDEALULUI

Valea Oltului este una dintre porțile de trecere spre Transilvania și încă una ornată cu un defileu ce gâtuie râul între pereți înalți de piatră – un defileu vrăjit la ora aceasta a dimineții, cu cețuri ce se ridică și nori ce maschează culmile Făgărașului. Versanții abrupți ai munților ar putea foarte bine să fie cei ai Anzilor – iluzia optică face ca crestele să pară uriașe.

Detest să ‘fac geografie’, cum îl admonesta monsieur Ibrahim pe Moise, însă autostrada ce începe la Sibiu are ceva aparte. Peisajul este un spectacol unde dealurile molcome se rostogolesc și din când în când monotonia este întreruptă de un tunel sau un viaduct.











Cochet și cu un centru plin de terase șic, străduțe înguste și clădiri săsești construite ca niște mici fortărețe în curtea cărora îți este imposibil să arunci o privire, Cluj-Napoca urcă rapid în topul orașelor mele favorite din România. Bisericile sunt impunătoare, și desigur cu o credință la fel de ordonată precum orașul: pe o parte este rândul femeilor iar pe cealaltă al bărbaților.

















Dacă nu ar fi înscrisurile de pe frontispiciile clădirilor și dacă nu aș auzi graiul românesc, aș putea spune oricând că sunt prin vreun land austriac sau german.


















Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei adăpostește primele cuvinte scrise din istoria omenirii, mai vechi chiar decât scrierile sumeriene. Cu mai bine de 5500 de ani înaintea erei noastre, populația ce locuia pe aceste meleaguri a lăsat o serie de tăblițe mici de lut scrijelite într-un limbaj ce nu a putut fi încă descifrat.















Pe lângă faimoasele tăblițe și urme ale civilizației dacice, mai sunt expuse și costume și bijuterii ale familiilor nobiliare din secolul al XVIII-lea. Mărturisirile vremii vorbesc de o epocă în care igiena era atât de precară încât apa aproape că era evitată. Podoaba capilară nu era spălată cu anii și mirosurile erau mascate cu parfumuri fine și pomadă scumpă. În comparație cu nobilii, probabil că țăranii erau mai curați – pe ei măcar îi mai prindea ploaia pe câmp…



















Piatra Secuiului este în inima munților Trascău și, serpentină după serpentină spre Râmetea recunosc crâmpeie din locurile străbătute o singură dată cu mulți ani în urmă. Este ciudat cum reține creierul anumite cioturi de detalii.






La câțiva kilometri depărtare este un alt colț special de natură, rezervația Cheile Vălișoarei – niște porți de stâncă ce mărginesc parcă intrarea într-un castel. Una dintre cetățile de piatră ale Ardealului.






Leave a Reply

Your email address will not be published.