ÎN CĂUTAREA PRIMĂVERII PE MELEAGURI SĂSEȘTI

Prin spatele caselor ce mărginesc piața principală din Saschiz, șleauri pline de noroi țin loc de drumuri, unul din ele strecurându-se prin păduricea ce înconjoară cetatea săsească din Saschiz. Pe razele de soare ce încălzesc o dimineață cam friguroasă, fulgi răzleți de zăpadă plutesc lin spre pământul reavăn.



Părăsită, cetatea găzduiește acum între impunătoarele ziduri căzute în ruină, doar câțiva copăcei – unii dintre ei prinzând viață pe turnurile de pe care cândva se scrutau zările. O scară căzută pradă timpului, ne ajută să urcăm pe zidul cetății, însă potecuţa ce se strecoară pe la mijlocul lui necesită un strop de atenție căci nimic nu ne-ar opri o eventuală cădere.







Un lacăt agățat de Poarta Bisericii Fortificate din Meșendorf ne stăvilește avântul. Nedumeriți, ne întoarcem spre ciobanul ce-și paște caprele pe imașul din apropiere, acesta lămurindu-ne până să apucăm să deschidem noi gura.

– Imediat după colț la numărul 102, strigați tare la poartă după dl. Relu că el are cheia.

Simțim ochii ciobanului urmărindu-ne în timp ce îi urmăm sfatul și câteva momente mai târziu lătrăturile groase de după poarta casei 102 încetează, gardianul bisericii ieșind cu cheia și poftindu-ne în curtea fortificației.




Mai impunătoare și mai bine întreținute ca cele de la Meșendorf, fortificațiile de la Viscri sunt un adevărat magnet turistic. În partea din spate a navei, un semn obscur ne îndruma și în același timp ne descuraja: “Spre turn. Urcarea se face pe proprie răspundere.” Ca să fim onești, oriunde te-ai urca și tot ceea ce faci și pățești, este pe propria ta răspundere că doar nu te duce nimeni cu forța. Prin urmare, după câteva secunde în care privirea mi se obișnuiește cu întunericul, iau scările de piatră în piept. Două șiruri de trepte de piatră și trei scări de lemn mai târziu, priveliștea din turn îmi răsplătește eforturile. Am la picioare întregul sat Viscri, cu ale sale case multicolore și acoperișuri roșiatice pudrate cu albul zăpezii.





Odată cu căderea serii, ne retragem pe străzile pietruite din vechea cetate a Sighișoarei.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *