ÎN CĂUTAREA IERNII

Anotimpul din poveștile cu zăpezi mari sub care se încovoaie pădurile întârzie să vină. Într-un fel seamănă cu CFR-ul – parcă de la an la an mai acumulează câteva zile de staționare prin cine știe ce locuri neștiute.



Pădurea pare mai degrabă încremenită într-o toamnă târzie și, cu prea mult timp în mânecă urmez un drum forestier ce nu apare pe hartă, până mă lămuresc de intențiile sale de întoarcere în localitate. Printr-un vâlcel în care pare că s-au adunat toate frunzele pădurii, sap cărare prin maldărul ruginiu ce îmi ajung până spre genunchi – o boschetăreală abruptă dar care îmi aduce un câștig rapid în altitudine.










Muntele este în întregime scormonit de porcii mistreți și lighioane nevăzute forfotesc prin tufișuri. Un șuierat scurt și un tropăit înfundat trădează o pereche de ochi pe care o simțeam de ceva vreme urmărindu-mă. O capră neagră ce, după un alt șuierat dispare leneș pe o costișă. Sus a venit iarna, de au coborât caprele pe văi.










O intersecție de trasee este locul unde liniștea se destramă – dau de oameni faini cu care mi-am întovărășit pașii prin alți munți, plecați și ei în căutarea iernii. Mânăstirea Stânișoara este oaza de liniște dintre două tărâmuri: sanctitatea naturii neîmblânzite și pământul oamenilor. O ploaie măruntă ne spală de păcate până la Colțul lui Damaschin, pentru a fi înlocuită de câțiva fulgi speriați ce se aștern peste petice de zăpadă învechită.













Jos, pe Valea Oltului, fuioare de ceaţă au invadat văi și vâlcele uniformizând altitudini. O lumină blândă pictează culmi împădurite până spre Buila Vânturariţa, albită sus pe lama de piatră sprijinită în masivitatea munţilor Căpăţânii. Văile sunt încărunțite de nori ce se bulucesc în lumina estompată a apusului, iar degetele îmi îngheață încovrigate pe aparatul foto. Miroase a iarnă – la noapte va ninge.








Leave a Reply

Your email address will not be published.