TrekLens

Pe vale temperatura se zgribulește în termometru din ce în ce mai mult cu fiecare kilometru scurs, iar brândușele au pe ele cristalele de gheață ale brumei matinale. Dincolo de întinderea iernatică a lacului Râușor se zăresc colțurile albite ale muntelui. Zăpezi grele de mijloc de iarnă, deși la șes a venit deja primăvara.

Culmile albite ard retina cu strălucirea lor astfel încât verdele întunecat al pădurii pare aproape negru. Traversarea apelor învolburate ale pârâului Bătrâna coincide cu începutul urcușului – abrupt, serios, ca pentru a da gata dintr-o suflare cei peste 1200m diferență de nivel care ne așteaptă.

Când panta se îmblânzește zăpada își găsește loc printre brazi, și se așterne covor alb și subțire ce ascunde capcane cu pojghițe de gheață. Odată cu sfârșitul pădurii, soarele reflectat în marea de zăpadă aproape neatinsă care învelește muntele transformă temperatura negativă într-una aproape văratică. Uleiul de plajă își face apariția, ochelarii de soare se ivesc și ei, iar tot ce mai lipsește este un hamac și un cocktail lângă imensa piscină albă ca laptele.

Crusta zăpezii este încă tare iar bocancii se afundă exact cât să capete tracțiunea și aderența maximă. Câteva urme de schiuri au brăzdat zăpada imaculată, în căutarea libertății.

O curbă de nivel cu urme prea puțin adâncite se lasă cu săpat de trepte și verificarea fiecărui pas. Panta are unghiul potrivit pentru avalanșe, însă nu astăzi. O treaptă prăbușită s-ar lăsa însă cu o lungă alunecare spre vale. Vântul este oprit în crestele de pe care spulberă zăpada într-un pulbere fină, iar lacul a dispărut sub o pătură groasă de zăpadă. Tonele albe se sprijină pe gheața nevăzută formată la suprafața lacului.

Cornișele stau agățate de piscuri ca niște uriașe și fatale umbrare, gata să înghită în căderea lor câte jumătate de versant. Deși ceva mai departe, grație clarității atmosferei, circurile glaciare ale Bucegilor și lama de stâncă a Pietrei Craiului par nu mai departe de o aruncătură de băț.