TrekLens

După traversarea muntelui la Pârâul Rece, vremea se schimbă și ploaia încetează. Norii rămân însă stăpânii cerurilor și nu se arată înduplecați de privirile noastre lungi.

La Fântâna lui Botorog, ne afundăm în pădure pe poteca mult prea bine marcată. Zăpada este prezentă doar în amintirea altor ierni dar voia bună este la ea acasă. Pe pământul înghețat, un covor roșiatic de frunze foșneşte nedumerit – nu trebuia să fie iarnă?

Nici nu simțim când poteca se scurge în tropăit de bocanci și ajungem în Poiana Zănoaga. Un nor alburiu a pudrat cu fulgi de nea pădurea de pe versantul Pietrei Mici, iar pâlcuri de ghiocei și-au ridicat capul în întâmpinarea primăverii – sunt punctuali ce-i drept, peste trei zile începe oficial primăvara. În spate, masivii Munți Bucegi se ivesc trecător din nori, cu mult mai înzăpeziţi ca eleganta lamă de cuțit a Craiului.

Acele brazilor au teci de chiciură înghețată, iar noroiul traseului s-a închegat în urme vechi de bocanci și pietre desţelenite.

Câteva rafale de vânt aruncă norii în genunile muntelui iar Crucea Eroilor se zărește pentru câteva minute, înainte de a fi scufundată sub următoarele valuri de nori. Zăbovim cale de-o poză, până ce vântul ne trimite în jos spre Valea Crăpăturii.

Voalul norilor ce învăluie creasta principală se subțiază sub rafalele necontenite ale vântului, iar din spatele lor, apar pumnalele vârfurilor ca o cuirasă a unui dinozaur demult dispărut și regăsit acum în pustietatea muntelui.

Partea  superioară a Văii Crăpăturii, grație expunerii nordice s-a transformat într-un imens patinoar tridimensional – absolut toate potențialele puncte de sprijin sunt acoperite cu o peliculă de gheață fină. O plăcere de care ne puteam lipsi. Grohotişul vine ca o izbăvire a chinurilor, chiar dacă nici aici cuvântul stabilitate nu a fost inventat.

Într-o lumină blândă, Valea Crăpăturii își deschide priveliștile spre Măgura Codlei aproape înghițită de nori. Poteca prin pădure este deja o plimbare prin parc, încolăcită pe după stânci și trunchiuri doborâte. Câteva momente mai târziu, culorile se topesc într-un cenușiu tern și întunericul coboară ca o pătură roasă de molii, prin care se văd luminile stelelor.