“Ce părere ai de o peșteră săpată în faleza de stâncă, închisă accesului public și cu două balcoane ce dau spre mare?” – cu așa ceva mă tenta pe mine gazda în ultima zi petrecută pe insulă. Puteam oare să zic nu?
O ceață lăptoasă a învăluit centrul insulei, detaliile peisajului pierzându-se fantomatic într-o lumină difuză. Greșesc iar stația, derutat de peisajul industrial ce predomină în colțul acesta de țară. Fac dreapta pe un drum secundar și urmând indicațiile gazdei dau de gardul ce împrejmuiește o zonă ce pare pustie. Urmez gardul căutând o spărtură în el, iar aceasta nu întârzie să apară oferindu-mi posibilitatea de a mă strecura înăuntru, peştera fiind scoasă în afara circuitului turistic.
O alee mărginită cu băncuțe de piatră, coboară lent până în dreptul unei pasarele de beton ce duce la intrarea în peșteră. Intrarea este largă dar capătul peșterii nu se zărește așa că echipându-mă cu frontala, mă afund pe galeria triunghiulară. Explorez câteva galerii secundare ce se înfundă destul de repede, dând de neașteptate urme de scoici și melci, peștera fiind situată cândva sub nivelul mării.
Bucuria descoperirii este maximă când văd cum lumina străbate o fereastră de stâncă ce se deschide spre mare. Un bolovan imens blochează trecerea (probabil acesta fiind motivul închiderii peșterii), însă cu puțină grijă și echilibristică pe lutul alunecos, ajung în camera cea mai interesantă – locul unde o fereastră imensă de stâncă se deschide spre mare.
Legenda spune că un musulman pe nume Hasan locuia împreună cu a lui consoartă în această peșteră, iar când creștinii au cucerit insula, cei doi s-au văzut nevoiți a se arunca în mare pentru a scăpa de prigoana creștină. Au murit pe loc, întrucât peștera se găsește situată la 70 – 80 m deasupra mării. Ceea ce nu este însă o legendă, este faptul că peștera a fost ocupată de mai multe familii în epocile preistorice și este o minunată fereastră spre trecut.
Ce să îţi doreşti mai mult? O cameră cu vedere la mare, vă rog!
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
… recomandat pentru liniste si relaxare! Superb!
Păcat doar că este prea multă umezeală 🙂