GUANTANAMERA ȘI SANTERÍA, ÎN SANTIAGO DE CUBA

Lasând deoparte vechile Cadillacuri rămase din timpurile lui Batista, hotelurile havaneze luxoase dar lăsate în paragină și bătute de vânturi și de mare, prostituatele și copiii ce urmăresc cu ochi curioși străinii, rămâne acea “fericire de a fi cubanez” – așa cum spun mereu localnicii. Și asta se vede mai bine ca oriunde pe străzile din Santiago de Cuba, unde cultura caraibeană s-a amestecat cu picături de sânge african.

Dincolo de bulevardele largi și imensele pieţe socialiste, străzile palpită de viaţă pe ritmuri de claves și tobe africane, iar trecătorii se feresc în pași de dans de mașinile ce urcă greoi pantele abrupte ce l-ar face gelos până și pe San Francisco. Clădirile împletite într-un amestec de stiluri scorojite, poartă patina timpului pe la balcoanele de lemn suspendate sub care se aud ritmuri dulci, cubaneze. Eterna Guantanamera îi desprinde de prezent pe doi dintre trecători, mânați de sângele fierbinte al Americii Latine.











Magazinele sunt mai goale în provincia Oriente ca în vestul Cubei. Când se face aprovizionarea, ouăle se cumpără cu cartonul iar sacoșele burdușite abia dacă pot fi manevrate. În antiteză sunt magazinele pentru turiști – pline de produse la care cubanezul ce nu deține moneda turistică poate doar visa. Cu cât mă îndrept mai mult spre apus, cu atât nivelul de trai scade. Diferențele între Havana și Santiago de Cuba – al doilea cel mai mare oraș al Cubei, sunt imense. Aici marfa ajunge greu și se termină repede.










Santería și Palo Monte – religii cu nume intrigant, practicate sub o formă sau alta de majoritatea cubanezilor. Sclavii africani aduși în Cuba de-a lungul secolelor de colonizare au adus cu ei și religiile lor ancestrale, fiindu-le permis de către stăpânii spanioli să le practice în grupuri patronate de un sfânt catolic. În spatele aparentei religii catolice, s-au dezvoltat credințele tradiționale africane: orishas – acei emisari spirituali reprezentaţi de diverși sfinți pe frontispiciul catolic, pot fi invocaţi oricând din vasele lor de lut ţinute în faţa unui altar personal în casă. Se pot întrupa în simple pietre sau pot lua forme mai complexe. Li se pune din când în când miere pe o farfurioară sau rom în pahar – spiritele sunt astfel mulțumite. Întrebărilor li se răspunde în urma consultării ghiocului sau a despicării unei nuci de cocos și, ca și în voodoo, morții au puteri mântuitoare sau pot afecta viaţa altor persoane. Într-una din camere plutește un miros puternic, acru, de ritual întrerupt brusc. Aerul este închis și apăsător. Dincolo de inscripția “Diavolul nu arde în Iad”, lumina soarelui vine ca o izbăvire.
















Leave a Reply

Your email address will not be published.