TrekLens

Dacă vara motivele pentru alergat după cai verzi pe coclauri sunt de la sine înțelese, căci zilele lungi permit îndeplinirea a nenumărate planuri, în a doua jumătate a toamnei apare mereu același laitmotiv: sfârșitul de săptămână însorit nu trebuie irosit cu nici un preț. Poate că este doar o teamă de zilele cenușii ale iernii, de lipsa frunzelor sau în general a verdelui și de monocromia adusă de zăpezi pe munți, însă toamna accept cu plăcere să devin sclavul culorilor ce mă fac să alerg după ele prin pădurile de foioase.

Toamna religia cea mai potrivită este cea păgână în care se venerează Soarele ce își pierde puterea cu fiecare zi. Paleta nesfârșită de culori a toamnei în care verdele abia dacă se mai regăsește dar care pictează nebunește pădurile de foioase, este dictată de nuanțele calde ce par a fi înmagazinat toată căldura pe care soarele a pierdut-o. Între cerul de un albastru perfect și iarba îngălbenită de pârjolul soarelui văratic, este tărâmul în care tolănit pe spate, las ochii să descopere nuanțe uitate.