GOANA DUPĂ SOARE

– Hai trezeşte-te!
– Mmmnnuuu lasă-mă să dooorm..
– Haaaai că pierdem răsăritul la Angkor!
– Ooof… cât este ceasul?
– Patru jumate ora locală şi am tocmit tuk-tuk-ul să vină să ne ia într-un sfert de oră…

Suntem nebuni să ne trezim la ore d-astea mici? Poate că da – aşa umblă vorba printre prieteni, dar se va lumina curând şi avem un răsărit de soare pe care ni-l dorim mult.
În noaptea întunecată pornim parcă într-o cursă la care participă nişte faruri şi stopuri luminate efemer de alte forme neidentificate ce gonesc nebuneşte pentru un premiu în… lumină.  Se fac depăşiri pe mai multe rânduri căci la ora aceasta drumul are un singur sens: spre soare.

La locul dorit însă avem surpriza ca mulţi alţii să fi fost mai harnici ca noi.
– Ce-i cu toţi ăştia? N-au avut somn?! Au dormit toţi aici!?
– Ce?! Se poate dormi aici şi mie nu mi-a zis nimeni? La naiba, dacă ştiam puneam sacul de dormit aici!
– Stai calm că nu se poate, ziceam şi eu…
– Hmmm… nu am unde să montez trepiedul.
– Nasol moment. Chiar ai nevoie de el?
– Clar, că d-aia l-am cărat peste mări şi ţări. Dar… cred că mai este o baltă puţin mai încolo. Hai după mine!

Cu tot echipamentul montat, mai avem doar două lucruri de făcut: să aşteptăm să se coloreze cerul şi să terminăm de ronţăit un ananas.
Murmurul sutelor de voci se aude din noapte, întrerupând corul greierilor luaţi la întrecere cu cicadele. La ieşirea soarelui însă, se lasă timp de o clipă o tăcere grea întreruptă apoi des de sunetul declanşatoarelor camerelor foto ce încearcă parcă să încremenească timpul şi să păstreze momentul pentru eternitate. Razele străpung norii iar culorile trăiesc doar pentru câteva secunde lăsând apoi loc altora.
Bună dimineaţa!

Leave a Reply

Your email address will not be published.