TrekLens

Destinația este cea care, de cele mai multe ori ne dă ghes să pornim la drum. De data aceasta însă, drumul a fost cel care a surclasat punctele de interes. Într-un timp în care vremea ploioasă a toamnei își întindea norii peste țară și finalul sezonului în care cele două roți se puteau învârti în siguranță se apropia de sfârșit, o fereastră de vreme bună ne-a îngăduit o scurtă fugă spre nord.

Pe câmpul ce se deschide în dreptul Aeroportului Băneasa, soarele își face apariția din dreptul pistei de avion, decolând pe cerul senin. Zâmbesc în spatele căștii – se anunță o zi frumoasă. Pe Valea Prahovei toamna a venit doar sub forma câtorva frunze ce și-au schimbat culoarea în grabă. Cantitate neglijabilă dealtfel.  Înspre Bucegi, un nor alb completează crestele stâncoase, formând un iluzoriu vârf albit de zăpadă, ce întruchipează un munte fantastic – un Matterhorn efemer.

În spatele primului zid de apărare, o potecă duce până la cetatea adunată în vârful dealului. Din turnul porții, după urcarea unor scări de lemn într-un întuneric ce friza bezna, panorama cetății se deschide în toată splendoarea ei. Au trecut zece ani de la ultima mea vizită în Cetatea Râșnov și recenta amenajare a adus și bune dar și rele. S-au refăcut ulițele și o parte din case, însă acum fiecare casă s-a transformat într-o tarabă cu suveniruri. Literalmente fiecare casă. Câteva străduțe au fost închise vizitatorilor – probabil pentru “conservarea” depozitelor de suveniruri. Se puteau face ateliere, mici muzee, poate mini expoziții de arme sau unelte. Dar așa?! Răscolesc în amintirile ultimei mele vizite și dacă ar fi să aleg, aș alege parțiala ruină ce acum un deceniu nu-și vânduse mândria pe nedemne profituri. Din punctul de observație al cetății, salba munților se înșiră cu poalele scufundate într-o ceață joasă.

Minunatele serpentine prin pădurea de conifere urcă necontenit spre o poiană largă, de unde alte viraje coboară spre Poiana Brașov. Este genul de drum pe care nu știi ce să faci mai întâi: să-l savurezi în fugă, să urli în cască de plăcere sau să mai oprești pentru fotografii.

În capătul unei colecții de străduțe abrupte și întortocheate ce îmi aduc aminte de Madeira, Cetățuia de pe Strajă așteaptă vremuri mai bune, când litigiile se vor încheia iar ea își va putea deschide încă o dată porțile spre lumea medievală strânsă între ziduri.

Dincolo de Săcele, spre barajul ce ține în spatele său Lacul Târlung, șoseaua se încolăcește pe dealuri în infinite urcușuri și coborâșuri. Încă dinainte de Babarunca, printre serpentinele drumului pe care stârnesc frunzele uscate ale toamnei, vârful Tesla se ițește din coama împădurită a Ciucașului. În cască, coborând în valuri de pe creste își face loc mirosul înghețat al iernii.