TrekLens

Trolldalen, micul sat pitoresc cuibărit pe insula Lidingö, este prima noastră țintă pe ziua de astăzi. În ciuda încălzirii globale, trotuarele sunt încă îmbrăcate într-un strat subțire de zăpadă. Pe lângă cele câteva blocuri austere și lipsite de balcoane, multitudinea de case colorate este într-un contrast total. Împodobite cu luminițe, lămpi, fructe viu colorate și tot felul de decorațiuni, înconjurate de multă natură, sunt visul oricărui iubitor al Nordului. Ajunși la marginea pădurii, o potecă lată ne poftește în sânul ei șerpuind printre molizi, pe marginea unei mlaștini pudrată acum de albul iernii. Împleticindu-ne în lumina crepusculului, fojgăim pe o potecă inexistentă printre troiene înghețate. Momentul este cum nu se poate mai prielnic pentru a întâlni un trol. Din păcate însă, toate viețuitoarele sunt retrase în culcuș iar marea înghețată și acoperită de nea nu trădează nici o vizuină de trol. Sub pietre nu sunt, ne-am uitat.

După traversarea podului peste unul din brațele mării, trec pe sub porțile ce delimitează bătrânul oraș ridicat în zorile secolului al XIII-lea – Gamla Stan, centrul vechi al Stockholmului. Sub cerul ce se luminează a ninsoare, străduțele pavate cu piatră cubică și străjuite de case viu colorate păstrează ceva din farmecul medieval al vechii capitale. La palatul regal, garda se schimbă cu tradiționalele saluturi și complicate jocuri cu arma.

O stradă în trepte ce poate concura cu succes împotriva Străzii Sforii din Brașov, mă coboară spre poarta de ieșire din oraș. O ceață anostă adusă de pe mare înghite în valuri șirul de insule ce alcătuiesc capitala, astfel încât peisajul abia se mai zărește, alburiu și parcă obosit. Cu gândul la vânturile ce vor risipi negurile, îmi continui drumul spre Fjälgatan – locul ce acum câteva sute de ani constituia capătul drumului pentru mulți oameni lipsiți de noroc. Până și vechiul său nume insufla teamă – Galgberget, dealul spânzurătorilor. La baza dealului, cheiurile de lemn și piatră erau pline de ambarcațiuni venite de departe, iar urmașii vikingilor urcau treptele de lemn spre tavernele vesele unde cochetau îndelung cu licoarea lui Bachus. Astăzi, urmele gloriosului secol al XVIII-lea se mai văd doar în casele de lemn pierdute în modernitatea epocii actuale.

Pentru o schimbare de perspectivă aleg izolata dar panoramica alee Montelius, ale carei priveliști spre lacul Mälaren, Gamla stan, Riddarholmen şi primăria de pe Kungsholmen, cu greu pot fi egalate. În apa neagră și rece, printre sloiurile de gheață, reflexia vechiului oraș este aceeași de secole.

Gonit de vântul nebun ce trage după el cortina nopții, grăbesc pasul spre Katarinahissen – punctul de panoramă amenajat pe terasa unui bloc. Liftul nu mai este funcțional de câțiva ani, însă o serie de străduțe mă duc la intrarea din spate, unde o pasarelă lungă mă aduce în exact același loc. Priveliștea merită efortul ieșirii din labirintul străzilor, căci atât Gamla Stan cât și insulele Skeppsholmen și Djurgården clipesc din luminițele aprinse sub cerul de cobalt.

Săpată în stâncăriile întunecate ale capitalei construite pe nu mai puțin de 14 insule, lumea metroului nu este nici pe departe anostă și lipsită de culoare, ci dimpotrivă. Stațiile sunt mici muzee, cu opere de artă sau colecții de gângănii, tablouri în culori vii ce aduc un plus de fantezie și visare. Următoarea oprire?