TrekLens

Cursa înarmării din timpul Războiului Rece, un sistem educațional foarte autoritar și materialismul în continuă creștere au trezit instinctele rebele în tinerii dezamăgiți ce așteptau zadarnic o schimbare după cel de-al Doilea Război Mondial, iar protestele studenților danezi au erupt ca o gură de aer liber într-un sistem încorsetat în trecut. În lumea vestică se conturase deja epoca hippie, cu acceptarea tuturor ideilor noi și renegarea a tot ce putea să încorseteze spiritul.

În 1971, protestatarii au dărâmat gardurile unei foste baze militare și au început ocuparea unui teren de aproape 40 de hectare pe care l-au botezat Christiania. Acesta avea să devină un mic stat ce nu ținea cont de regulile Danemarcei, un stat ce se dorea a fi bazat pe idealurile mișcării hippie și flower-power. Drogurile au început să fie comercializate liber pe stradă iar atmosfera să fie una foarte relaxată, în ciuda faptului că dincolo de ‘gard’, Copenhaga era în plină expansiune financiară și economică.

În contrast total cu ordinea și perfecțiunea capitalei, Freetown Christiania își expune cu mândrie casele peticite, altarele orientale și hainele ce nu poartă nici un însemn. Aici este lăsat frâu liber creativității și se pune accent pe ceea ce oamenii își doresc să facă și nu pe profitul pe care îl obțin. Regulile micului stat sunt simple: fără arme, fără droguri puternice, fără violență, fără mașini, fără găști declarate, fără haine antiglonț, fără vânzare de artificii, fără petarde și fără bunuri furate.

În mare parte regulile se respectă, însă pe Pusher’s street lucrurile stau puțin diferit – este zona principală pentru vânzarea drogurilor și deși oficial nu se vând droguri mai puternice, un ochi atent poate vedea cum prafurile albe în punguțe mici își fac loc în buzunarele doritorilor. Aici este singura zonă unde fotografiatul nu este permis – spre binele fotografilor desigur, căci vânzătorii de droguri nu își doresc defel publicitatea adusă de internet.

Marijuana se vinde la vedere deși este ilegală vânzarea ei în Danemarca, pipele pentru opiu au câteva magazine de desfacere, însă zecile de punguțe mici și transparente sunt cele mai interesante. Nu conțin nimic și totuși un om inteligent ar putea imediat să își imagineze prafurile albe ce vor fi găzduite în ele.

Și totuși cele câteva zeci de hectare sunt o gură de aer proaspăt – un fel de teleportare într-o zonă liniștită unde nimeni nu se grăbește, unde oricine are timp de un zâmbet sau de o vorbă bună.