TrekLens

La Costești sunt probabil cei mai cunoscuți trovanți din România, niște concrețiuni de gresie create în straturi de nisip. Aici, în fosta carieră de nisip s-au dezvoltat de-a lungul mileniilor aceste pietre ciudate cu tendințe de creștere spontană – câțiva centimetri într-un mileniu, ajungând să aibă diametre de câțiva metri și câteva tone greutate. Nisipul spălat de ploi sau îndepărtat de exploatări umane, a permis acestor concrețiuni să vadă lumina zilei. Un fel de stalactite crescute în afara peșterilor.

Pe lângă numeroasele atracții naturale Oltenia și-a legat indiscutabil numele de artă, fie că vorbim de ceramica de Horezu inclusă de UNESCO în Patrimoniul Cultural al Umanității sau de Târgu Jiu – orașul lângă care s-a născut sculptorul Constantin Brâncuși, și care astăzi adăpostește trei dintre cele mai cunoscute opere ale sale: Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii. Forme geometrice simple dar împletite genial în opere de artă.

Frigul toamnei este prezența palpabilă din Defileul Jiului, însă culorile calde aduc câteva grade în plus în mănuși și geacă. La ieșirea din defileu, o ceață lăptoasă plutește peste Petroșani.

De Peștera Bolii auzisem prima oară de la un bătrânel care ne povestea aventurile lui prin munți, într-un tren ce ne aducea pe atunci din sălbăticia Retezatului înapoi la civilizație. Au trecut ani mulți de atunci dar gustul merelor primite de la bătrânul povestitor nu le-am uitat, și nici povestea sa.

Neobișnuitul nume al peșterii nu vine de la vreo molimă ci de la familia unui voievod ce stăpânea aceste locuri prin secolul al XV-lea – familia Bolia. Un șir lung de trepte coboară spre portalul de sub munte, locul unde pârâul Jupâneasa a scormonit în calcarele moi ale Șureanului până a străbătut întregul picior de munte.

Lipsită de stalactite și stalagmite, peștera impresionează de fapt prin imensitatea sălilor sale și, acum că a fost amenajată, prin luminile și podețele ce facilitează trecerea din loc în loc peste firul de apă ce străbate în întregime peștera.

Legendele nu lipsesc, desigur: comori dacice ascunse în peșteră, domnițe îndrăgostite, turci și haiduci curajoși. Dincolo de ultimul podeț se așterne peste peșteră întunericul. La nici o sută de metri însă, se zărește cealaltă intrare a peșterii ce iese la un vechi tunel ridicat cu pietre din acum dispăruta cetate dacică Bănița.

Ascunse dincolo de un podeț aruncat peste apa Băniței, cheile omonime sunt o sculptură surplombată în peretele stâncii. Variatele nuanțe cenușii ale pereților, și mai ales valurile sale de piatră mă duc cu gândul la alte chei de dincolo de munți, Cheile Corcoaiei. Aici însă nu poți rămâne uscat dacă vrei să le vizitezi.