TrekLens

Delta formată de Amu-Darya ce se întindea la sud-est de sovieticul oraș Urgensch și până la marea Aral, a fost casa triburilor timp de milenii și o importantă oază cu mult înainte ca Drumul Mătăsii și Khiva să existe. Ceea ce Nilul este pentru Egipt, Amu-Darya a fost pentru Asia Centrală – sursa principală de viață, iar numele acesteia a fost dintotdeauna Khorezm, la fel ca deșertul cu care se întretaie.

Kizil Kala a fost construită în antichitatea primelor secole ale erei noastre dar a fost ulterior abandonată și întărită din nou în secolele al XII-lea și al XIII-lea pentru a ține piept invaziilor mongole. Zidurile înalte ale acesteia susțin ideea arheologilor că a fost un loc unde staționau garnizoanele. O scară de dată mult mai nouă facilitează accesul în interiorul fortăreței întărite la bază cu drugi groși de lemn. Interiorul este complet pustiu.

La o distanță de doar câțiva kilometri și vizibilă de pe meterezele fortăreței Kizil este Toprak Kala, construită în secolul al II-lea e.n. și servind drept rezidență regală pentru regii Khorezmului. Fortăreața este una dintre cele mai mari din Asia Centrală iar interiorul acesteia unul dintre cele mai bine păstrate. La început a servit ca sanctuar regal însă ulterior a servit ca citadelă administrativă pentru orașul ce s-a extins la poalele sale. Chiar dacă mare parte este încă prinsă în menghina pământului ce a înghițit-o, se pot vedea cupolele camerelor și cu puțină imaginație aceasta revine la viață. La urma urmei deșertul nu s-a schimbat mai deloc.

Drumul cațără o pantă spre ceea ce pare un platou oarecare al deșertului, însă aici este o mică tabără de iurte pe malul unui lac sezonier, din care acum a mai rămas doar pământul crăpat. O turmă de dromaderi și cămile bactriene semi-sălbăticite își face de lucru prin tufișurile țepoase de la baza cetății, sub privirea unui mascul alb ce le păzește cu răgete joase de avertizare. Puii acestora sunt ținuți într-un țarc pentru a ține cămilele aproape și a le putea mulge.

Drumurile pe aici prin Khorezm sunt atroce – este locul unde îți aduci mașina când vrei să o pedepsești. Cratere, drum de pietriș, bucăți de asfalt răsucit ce parcă a protestat din toți atomii atunci când a fost turnat și mult pământ. Ocazional mai apare și o bucată de drum în stare bună, minunată pentru a accelera și a te lăsa furat de viteză înainte ca mirajul să se termine într-o zdruncinătură haotică.

Ayaz Kala este cea mai spectaculoasă dintre fortărețele Khorezmului, sub numele acesta fiind de fapt un grup de trei fortărețe adunate pe un deal și pe pintenul acestuia ce marchează capătul lanțului muntos Sultan Uvays Dag.

Din cea mai mare dintre cele trei cetăți au mai rămas cioturile unor ziduri, însă inscripțiile în aramaică i-au lămurit pe arheologi că servea la adăpostirea populației în caz de invazii. A doua cetate și cea mai impunătoare servea ca reședință pentru dihqâns – lorzii feudali locali. Cea mai mică dintre toate este și cea mai fotogenică profilându-se pe forma dealului cafeniu și servea ca adăpost garnizoanelor ce apărau cetatea.

Dumon Kala are o formă puțin mai atipică și este cea mai ruinată dintre toate, fiind înghițită în mare parte de nisip. Ceea ce a mai rămas sunt ruinele unui turn și urmele unei citadele. Ah, și mult nisip.

Guldursun Kala pe de altă parte este ceea ce a mai rămas dintr-un fost oraș fortificat. Zidurile exterioare și turnurile sunt de dată mai recentă fiind ridicate prin secolul al XII-lea, însă zace părăsită de prin secolul al XIII-lea când mongolii au cucerit Khorezmul. Interiorul a fost inundat de o vegetație aspră prin care un iepure speriat își face drum alergând în zig-zag, în timp ce un erete supraveghează de sus scena.

Câteva zeci de fortărețe – adevărate orașe ale deșertului ridicate pe dealurile conice, aveau rolul să păzească ținuturile pline de viață de nomazii războinici ai deșertului. Făcute din chirpici, secolele au apăsat greu pe ele și majoritatea s-au făcut una cu pământul din care au fost ridicate.