FIII LACULUI

Dulce, deși prefer cafeaua neagră ca noaptea ce tocmai s-a încheiat, conținutul paharului servit lângă autogara improvizată din Nyaung Shwe îmi aduce aminte de cafeaua cu aromă de cardamom servită în degetare de un cafegiu din Kuwait. Probabil cea mai bună cafea de care am avut parte în tot zig-zagul nebun de pe hartă.

Canoea îngustă să tot aibe vreo opt metri lungime și, împinsă de un motor gălăgios avansează rapid pe unul din canalele ce alimentează întinderea lacului Inle. Croindu-ne drum pe miriadele de canale unde localnicii își văd de ritualurile și treburile zilnice, este într-un fel o invadare a intimității poporului Intha ce-și duce viața pe apă.

Poate că lacul lung de peste 22km nu are o adâncime mai mare de câțiva metri, însă întinsa suprafață a sa de peste 110 km2 susține viața unor comunități întregi ce s-au dezvoltat aici. La fel ca pe imensul Tonlé Sap sau pe rar oxigenatul Titicaca, și aici locurile de muncă, piețele, culturile și manufacturile sunt dependente și strâns legate de apă.








Cu greu îți vine să crezi când, dintre răsadurile aliniate cuminți în mijlocul apelor răsare câte o canoe al cărei vâslaș culege cele necesare traiului zilnic. Sunt grădinile plutitoare ale lacului, unde fructele și legumele au toată apa necesară. Casele construite pe piloni au propriile lor străzi și cartiere lacustre iar poșta are și ea pontonul ei în caz că dorești să trimiţi un pachet cuiva. De jur-împrejur, munții.






Pentru a putea zări peștii în apa plină de vegetație și în același timp să și vâslească, pescarii și-au dezvoltat o tehnică mai puțin obișnuită – aceea de a sta în picioare pe mica platformă din capătul bărcii și, cu piciorul înfășurat pe vâslă cârmesc sau se deplasează lin pe întinderea albăstriu-argintie a lacului. Cu mâinile libere, plasa conică este mai ușor aruncată și prada mai rapid colectată din ochiurile plasei. Un balet fără spectatori.






Atelierele unde se prelucrează diverse bijuterii din argintul extras din minereu deasupra unei flăcări ce picotește trezită din somn, sau cele în care se prelucrează și împletește mătasea și fibra izolată din tulpinile de lotus, se vor turistice dar sunt de fapt o incursiune în viața de zi cu zi a satelor. Micile magazine de prezentare nu au parte de clienți, însă piața este locul unde se preschimbă eșarfele, longyi-urile sau bijuteriile în saci de orez sau diverse produse. Înghesuită pe o limbă de pământ, forfota din piață lasă senzația că s-au adunat aici toți locuitorii din împrejurimi.

















Pagodele sunt parte integrantă din viața acestor comunități budiste, însă în ciuda strălucirii și a măreției aurite, ele pălesc în comparație cu ceea ce descopăr ascuns într-un colț al lacului – o serie impresionantă de stupe căzute în ruină, cu arbori crescuţi spre lumină prin cele sfinte. Zeități și reprezentări de animale sau pur și simplu forme amorfe năpădite de vegetația ce mai devreme sau mai târziu știe cum să își recâștige terenul pierdut. Sculpturile poartă detalii finisate de vremuri și de vreme, căci multă istorie s-a scurs peste cele aproape 1500 de stupe ridicate încă din secolul al XII-lea.





































Când soarele se scurge încet spre marginea unduită a munților și umbrele devin prelungi, o nouă serie de pescari își execută baletul lacustru spre locurile considerate norocoase. Un echilibru precar în lumina arămie a apusului, cu mișcări îndelung exersate pentru a-și prinde cina în plase.










Leave a Reply

Your email address will not be published.