TrekLens

Este greu de înțeles conexiunea ce se crează uneori între om și fiare, fie ele cu patru picioare sau cu două roți așa cum este acum cazul. Suspectez vehiculele care te poartă într-o aventură că au un suflet al lor ce vine ca o completare ce se așterne perfect peste al celui ce-și dorește să vadă lumea.

Când strânsura munților devine mai blândă, pajiștile pline de flori primăvăratice îndeamnă la opriri dese – și cum să nu oprești când în față se ridică maiestuos Ciucașul încă pudrat cu zăpadă pe vâlcele?!

Drumurile drepte rar oferă ceva de care o motocicletă poate să se bucure, însă curbele întotdeauna dezlănțuie mârâitul motorului bucuros că face ceea ce-i place. Roțile se înclină parcă singure în curbe, alți brazi iau locul celor pe lângă care drumul tocmai a trecut și pădurea umbrită ține parcă la nesfârșit. Din loc în loc spintecând verdele adânc, o stâncă reușește să se înalțe în soare.

Acum la schimbarea anotimpurilor, peisajul primenit ademenește cu poienile pline de flori – tablouri montane ce poartă încă prin înalturi urmele iernii. Este vremea zăbovitului în iarbă pentru ca măcar așa frumusețea peisajului să ne intre în toți porii, de parcă am putea cumva să o luăm cu noi acasă. Măcar în suflet sau în ochi să păstrăm ceva din sclipirea sa.

Apele râului Tărlung au sclipirea de smarald ale celor din Slovenia, iar lumina filtrată în verdele crud al primăverii contrastează cu zidul Bucegilor plini de zăpadă ce se ridică brusc după o curbă a drumului – iluzie optică ce îl aduce la o aruncătură de băț. Aproape că îți vine să întinzi mâna să-i modelezi zăpezile într-un bulgăre.

Noua bucată de autostradă de câțiva kilometri lungime construită lângă Brașov, oferă cele mai frumoase peisaje de pe toate autostrăzile României: munți de jur-împrejur – Bucegi, Piatra Craiului, Iezer și Făgăraș, Piatra Mare în oglinda retrovizoare și un colț de Postăvaru peste smogul orașului. Dacă nu mi-ar plăcea munții m-aș simți amenințat de apăsarea lor.

Prin frumosul culoar ce desparte greoii Bucegi de zvelta lamă a Pietrei Craiului, satele răspândite la poale sunt condimentele fără de care peisajul ar fi lipsit de strălucire. Este mijloc de primăvară dar zăpezile sunt încă grele pe culmi.

Peste câmpurile îngălbenite de rapiță, casca este inundată de parfumul dulceag iar umbrele se lungesc și aleargă înaintea motorului într-o cursă ce o va câștiga ca întotdeauna înserarea.