La doi pași de aglomeratul oraș Kotor, vegheat de munte și oglindit în apele Adriaticei, se află Perast. Până la finalul secolului al XVIII-lea parte a puternicei Republici Venețiene, cu o flotă de 100 de nave și privilegii comerciale deosebite, astăzi stă ascuns în umbra Kotorului – ca o perlă încă nedescoperită a golfului.
În larg, două insule cochete ocupate aproape în totalitate de câte o mânăstire catolică au și ele o poveste de spus. Conform legendelor, una din insule – Gospa od Škrpjela, a luat naștere în urma unui vechi obicei marinăresc după ce o icoană a fost descoperită pe stânca singuratică din mijlocul apelor: marinarii ce se întorceau teferi din periplurile lor marine trebuiau să arunce o piatră pe lângă stâncă. Obiceiul acesta – fašinada, se celebrează și în zilele noastre, pe 22 Iulie localnicii depunând pietre pe lângă insulă pentru a întări fundația erodată de valuri.
Venind dinspre mare, Perastul pare păzit de giganticul munte peste care nori grei se prăvălesc – gardian neclintit al timpului. Străduțele înguste, pietruite, șerpuiesc printre casele din piatră, pe sub arcadele parfumate de leandrul înflorit, nu de puține ori înfundându-se în curtea vreunui localnic.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
Sant atat de frumoase fotografiile tale! Si cuvintele care le insotesc, la fel! Iti multumesc pentru tot ceea ce impartasesti cu noi! Felicitari!
Vreau doar să arăt ce frumoasă este lumea în care trăim. Mulțumesc.
SUPER!!!! 😀 Felicitări sincere iar!!! Demente poze!
Mersi 🙂
Istoria si frumusetea unor locuri in poze grozave!
Mulțumesc