EXPLORATORII NORDULUI

Aici la capătul continentului vânturile neîmblânzite ale Nordului și valurile oceanului au modelat un relief aspru și magnific. Se prea poate ca aceste elemente primordiale să fi modelat și caracterul de fier al norvegienilor, și dragostea acestora pentru natură. Aici, ploaia sau soarele sunt acceptate cu aceeași bucurie.
















În contrast cu nebunia fiordurilor vestice, Oslo pare că nu vrea să epateze cu nimic. Trăiește mai mult prin rolul pe care l-a jucat în istorie și în epoca marilor descoperiri geografice.

Primăria cu statuia dedicată lui Fridtjof Nansen mă duce mai degrabă cu gândul la infamele ministere orwelliene din 1984, dar aici se decernează atât de râvnitul (dar în același timp inutilul) premiu Nobel pentru pace.
















Construită ca punct de apărare al orașului împotriva năvălitorilor evului mediu, sus pe deal fortăreața Akershus veghează în continuare asupra portului. Năvălitorii de astăzi sunt curioșii ce vor să vadă panorama orașului și a fiordului.















Dacă obiceiurile mortuare ale tracilor cereau ca regii acestora să fie însoțiți în mormânt de caii preferați, iar cele ale vechilor egipteni să își îngroape faraonii cu provizii pentru lumea de dincolo și mici statuete ce urmau să se transforme în sclavi, războinicii vikingi își luau cu ei principala armă – drakkar, nava vikingă.







Muzeul Navelor Vikinge adăpostește cele mai bine păstrate ambarcațiuni, găsite împreună cu diverse obiecte în interiorul mormintelor. Vedetele sunt desigur impresionantele Gokstad, Oseberg și Tune, trei dintre sutele de nave ce înfiorau alte popoare de câte ori erau zărite la orizont.







În 1947, pentru a demonstra teoria tezei sale de doctorat, Thor Heyerdahl a făcut primul pas prin care a devenit unul dintre cei mai faimoși exploratori ai lumii. Modul în care a ales să demonstreze faptul că polinezienii provin din popoarele americii latine este fascinant: o plută construită din aceleași materiale pe care le-a folosit și eroul legendelor polineziene și peruane – Tiki. Voiajul implica traversarea Oceanului Pacific din Peru până în Polinezia Franceză – aproape 7000km.





Lemnul de balsa a fost adus pe apă din mijlocul pădurilor tropicale din Ecuador, iar la intervenția președintelui Perului le-a fost pusă la dispoziție o bucățică de port. Echipajul a fost selectat atât dintre prieteni cât și dintre necunoscuți și au pornit într-o aventură ce avea să dureze 101 zile, cu o zi mai mult decât plănuise Thor Heyderdhal.




Duși de curent și împinși de vânturi, cu nimic modern la bord în afara unei stații radio prin care emiteau în eter, au reușit să ajungă în Polinezia Franceză. Teoria fusese dovedită și lumea întreagă urmărise cu sufletul la gură aventurile transmise spre ionosferă, interceptate și transmise mai departe de radio-amatori din întreaga lume.




Expedițiile ulterioare de traversare a Oceanului Atlantic cu plute de papirus, între Africa și America – Ra și Ra II au dovedit că încă din cele mai vechi timpuri exista posibilitatea contactului între civilizațiile africane și cele sud-americane. Expediția Tigris ce a pornit de pe râul Tigru din Irak, a traversat Golful Persic, Marea Arabiei până în Pakistan și a intrat în Marea Roșie, a avut însă un alt scop. În apropierea țărmului actualului Djibouti, Thor Heyderdhal a dat foc plutei pentru a protesta împotriva vânzării de arme de către țările bogate celor sărace, și menținerea unui continuu conflict.



Plutele originale, recuperate în urma expedițiilor Kon-Tiki și Ra II, sunt acum expuse în muzeu împreună cu artefacte din Insulele Galapagos, Insula Paștelui și Túcume.



Lângă muzeul Kon-Tiki este un muzeu dedicat altor exploratori, de data asta ai ținuturilor înghețate – Muzeul Fram. Nava Fram este cea mai rezistentă navă de lemn construită vreodată, și cea care a avansat cel mai mult dintre toate navele, atât spre Polul Nord cât și spre Polul Sud.

Pe lângă toate obiectele recuperate din variate expediții și poveștile aferente lor, piesa de rezistență este bineînțeles imensa navă. Urcatul la bord oferă posibilitatea de a vedea în ce condiții navigau echipajul și câinii acestora, către cele mai neprietenoase locuri de pe planetă: Oceanul Arctic și Antarctica.








Tragicul sfârșit al lui Scott în cursa pentru atingerea Polului Sud este descrisă în detaliu. Om după om au pierit în temperaturi de zeci de grade sub limita înghețului, din lipsa hranei și cu un echipament ce atârna prea greu în săniile târâte prin viscol. Și, toate acestea peste demoralizatorul eșec de a fi pierdut în fața lui Amundsen.

În spatele muzeului, un monument închinat celui ce a ajuns prima oară la Polul Sud, privește către largul mării. Multe expediții au plecat de aici din Oslo, și nu toate s-au mai întors.








Leave a Reply

Your email address will not be published.