TrekLens

Cu mai mult de un deceniu în urmă ajungeam pentru prima oară la Roma, într-o zi călduroasă de Februarie. Astăzi este doar o escală într-un drum spre departe.

Cândva toate drumurile duceau la Roma, însă ele cu siguranță și veneau de undeva. Cele patru zări nu erau cunoscute suficient – ba mai mult, marginile hărților pe care era scrijelită lumea cunoscută erau populate de creaturi fantastice și de o întreagă panoplie de monștri. Dar, harta se modifica pe măsură ce te apropiai de marginile lumii cunoscute, căci cei ce trăiau acolo aveau alte frici ceva mai îndepărtate. Egocentrismul istoriei se învârte însă în jurul celor care au scris-o. Restul, erau de cele mai multe ori creaturile de dincolo de hartă.

Drumul ce mă poartă astăzi prin orașul etern trece prin Porta Ardeatina – arcuri roșiatice de cărămidă ce încă din timpurile lui Nero poftesc între ziduri călători. De-a lungul porților se întind zidurile bătrânei cetăți cățărate pe șapte coline, mărginite de coroanele imense ale pinilor mediteraneeni.

Un fir al Ariadnei desenează pe hartă un drum haotic pentru a revedea, fie și pentru câteva momente, o mică parte din istoria complicată adunată timp de secole între zidurile orașului.

Basilica di Santa Maria Maggiore este o explozie de fresce adunate sub un tavan aurit. De drept biserica aparține de Vatican, chiar dacă tehnic este pe teritoriul Italiei, iar statul italian are obligația conform dreptului internațional să protejeze biserica ca pe o ambasadă străină.

Imensul Colosseum reprezintă Roma de aproape două milenii ca nici o altă clădire, însă de ceva vreme un șantier s-a format în jurul său pentru a-l reabilita. Printre turiștii de astăzi ce își țuguie buzele conform ultimei mode, Arcul lui Constantin stă stingher în umbră Colosseumului, iar migranții încearcă să își înnoade zilele de pe urma diverselor suveniruri mai mult sau mai puțin artizanale.

Dealul Palatin este centrul celor șapte coline ce formează Orașul Etern și una dintre cele mai vechi părți ale orașului – primul nucleu al Imperiului Roman. Un larg muzeu în aer liber adăpostește urmele fostelor palate imperiale construite începând cu împăratul Augustus.

Forumul Roman este la doi pași – de fapt întreaga zonă din jurul dealului Palatin este un muzeu în aer liber. De pe șosea sau din spatele cine știe cărei clădiri, se deschid unghiuri noi spre ceea ce a mai rămas din imensul imperiu. De dată mult mai recentă dar pentru italieni cel puțin de aceeași importanță ca vechile ruine, este imensul edificiu ridicat în memoria lui Victor Emmanuel al II-lea, primul rege de după unificarea Italiei.

În barbarismul Europei, Roma imperială reprezenta climaxul civilizației întemeiate de pruncii de pe Lupa Capitolina. La doi pași o altă epocă este încrustată în piatra de pe Columna lui Traian, sub care Badea Cârțan s-a culcat atunci când în periplul său a ajuns la Roma, și despre care polițiștii vremii uitându-se la straiele sale spuneau că ‘ar fi căzut un dac de pe columnă’.

Tibrul este coloana vertebrală ce unește prin apele sale locurile istorice ale Romei. Prin haosul din jurul fântânii Trevi, în aglomerația din fața Pantheonului și peste surprinzător de liniștita Piazza Navona, timpul care se scurge este singura constantă.

Numele locului ce reprezintă astăzi sediul internațional al catolicismului predatează însă creștinismul. Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea Mons Vaticanus – colina Vaticanului așa cum era ea numită în epoca romană, făcea parte din vechile câmpuri agricole și nu fusese niciodată inclusă în interiorul zidurilor orașului, fiind separată de acesta de meandrele râului Tibru. Abia în anul 1929, în urma Tratatului de la Lateran, Vaticanul devenea stat de sine stătător iar granițele sale au fost într-un final trasate: zidul deja existent avea să formeze o parte din frontieră, linia unor clădiri aflate în Italia urma să devină o altă frontieră imaginară, iar exteriorul pieței Sfântul Petru închidea perimetrul celui ce tocmai devenise cel mai mic stat din lume.