TrekLens

Miroase a flori de primăvară iar copacii sunt albiţi de nesfârșitele bucheţele ale viitoarelor fructe. Valuri parfumate mi se înghesuie în cască. Sunt iar pe două roți ce se învârt de dragul unui drum oarecare și nici nu contează dacă destinația există pe undeva sau este doar o fata morgana. De la Sinaia la Bușteni, imensitatea Bucegiului pare să se prăbușească peste șosea. Dincolo de Zărnești, cu muntele înzăpezit în faţă și soarele în lateral, oprirea devine singura opțiune pentru a putea absorbi priveliștea în toți porii.

Poienile de sub munte au schimbat albul orbitor al zăpezii pe movul adânc al brândușelor. Abruptul Bucegiului își întinde crestele spre Leaota, iar în depărtare meterezele de piatră ale munţilor Iezer-Păpușa și Piatra Craiului închid spărturile dinspre orizont ca o imensă arenă naturală. Modesta cabană de vânătoare a ajuns o biată ruină ce doar într-o cameră te mai poate adăposti la vreme de restriște, dar și acolo accesul se face pe geam. Anotimpurile și-au făcut mendrele cu ea, însă și factorul uman a contribuit din plin.

Zidul ce împrejmuiește platoul montan este azi impenetrabil. Știu bine însă că o potecă se strecoară printre steiuri și lespezi de piatră, pentru a sfârși printre nori într-o poiană cu priveliști de poveste. Nu astăzi însă.

Astăzi este doar un simplu moment în timp. Un moment în care dincolo de șerpuirile ce duc spre drumul naţional începe culoarul Rucăr-Bran, cu serpentinele ce-l urcă până în Pasul Giuvala unde se întâlnește Transilvania cu Muntenia, doar pentru a-l coborî spre Pasul Posada și periferiile Pietrei Craiului.

Drumul îndeamnă la visare iar pajiștile sunt deja pline de galbenul florilor de rapiță.