TrekLens

Efemerele clipe când peste o sută de baloane cu aer cald se înalță pe cerul Cappadociei sunt cele care atrag în fiecare an nenumărați turiști pe bătrânele pământuri din centrul Turciei, turiști ce nu caută să vadă mai departe de culorile vii ce punctează cerul. Pentru majoritatea, cele câteva zeci de minute din jurul răsăritului nu sunt doar apexul ci de cele mai multe ori motivul călătoriei lor. Marketingul vinde, iar lumea se lasă ghidată de ceea ce vor alții să vândă nu de ceea ce își doresc ei cu adevărat.

Și totuși, spectacolul baloanelor este fără îndoială unul inedit.

Din capătul satului o potecă umbrită se strecoară în liniștea dimineții prin două tuneluri, înainte de a începe să urce pieptiș pe una dintre muchiile micului canion ce formează Pigeon Valley. Un semn avertizează că ar putea fi căderi de pietre. Ce-i drept, orice se poate desprinde din tuful vulcanic de deasupra. O cafenea micuță priponită pe un pinten de munte are de toate în ofertă, de la sucuri de rodii și portocale, la mic dejunuri aparent copioase. Lacătul stă însă proptit în poartă.

Un buchet întreg de poteci șerpuiește pe platoul de unde se zărește ascunsă parțial de copaci întreaga vale prin care am urcat. De aici de sus stâncile arată precum valurile unei mări înspumate și încremenite prin cine știe ce magie. În spate, dincolo de ultimele unduiri în crescendo ale văii, se ridică Uçhisar Kalesi – castelul scobit în munte, care în perioada sa de glorie din epoca bizantină, adăpostea în jur de o mie de oameni.
În castelul ce arată ca un furnicar, numeroase pasaje subterane leagă zeci de camere între ele însă majoritatea sunt blocate de pereți prăbușiți. La picioarele sale este întreaga vale a Cappadociei, iar zăpezile vulcanului Erciyes cu ai săi aproape 4000m înălțime se întrezăresc prin smogul distanței.

Cappadocia – acesta este ținutul cailor frumoși, așa cum este el denumit de către localnici.