TrekLens

Când trenul se oprește într-un târziu în gara din Sawai Madhopur, realizez că sunt departe de marile orașe ale Indiei. Agitația a lăsat locul unui orășel extrem de pustiu. Zici că este un sat de pe la noi, noaptea. Carul Mare și alte constelații s-au cocoțat pe cer și pentru câteva momente clipesc nedumerit. Lipsește smogul! Aerul este curat și umed – o căldură umedă ce se combină cu răcoarea nopții. Și miroase a junglă.

La lumina frontalei, fac o plimbare până la ghișeul Parcului Național Ranthambore pentru a vedea la ce oră se deschide a doua zi. Este unul din lucrurile pe care Google nu le știe. Pe internet, informațiile sunt contradictorii. Ba că s-ar fi mutat ghișeul, ba că străinii nu pot cumpăra bilete fără un intermediar, ba că…
Nici panoul de informații nu reușește să mă lămurească, dar mă consolez cu gândul că am făcut o plimbare. Noaptea îmi este scurtă, căci un zvon mă face să cred că ghișeul s-ar fi mutat într-un anume Shilpgram – un fel de sat de vacanță legat de civilizație printr-o singură șosea ce străbate jungla. La drum deci!

Nimic nu poate fi comparat cu jungla în puterea nopții. Este cel mai viu sunet. Insecte, păsări, toată viața nevăzută ce o simți în jurul tău, un zgomot aproape asurzitor de parcă ar țipa jungla la tine. Pădurea pulsează ca niște invizibile arcuri electrice. Dar sunetul incomparabil al unui diesel greoi potolește pentru câteva momente haosul nopții. Este un Canter – unul din camioanele turistice ale parcului, iar șoferul se oferă să mă salveze de cei câțiva kilometri rămași.

Autostop în miez de noapte în India, pentru că am refuzat din principiu să plătesc o agenție pentru a face același lucru pe care pot să îl fac și eu. Reușesc cu ușurință ceea ce era catalogat pe forumuri drept ceva extrem de dificil – să îmi cumpăr un loc într-una din mașinile de teren cu care se merge în căutarea faimosului tigru bengalez. În plus, mă mai și distrez.

Înaintea răsăritului, ceaţa junglei este de o umezeală rece înfiorătoare, iar noi ne strecurăm pe poteci înguste lovind deseori cu oglinzile în crengile ce se întind peste drum.

Turmele de cerbi pătați ne ignoră, iar sambarii singuratici își leagănă cu mândrie coarnele încercând parcă să ne atragă atenția. Traversăm poieni și păduri, resturile unui bătrân fort înghițit de junglă și zone mlăștinoase în care porcii mistreți se simt ca în Rai iar crocodilii săgetează ochiurile de apă, coborâm râpe pline de bolovăniș doar pentru a le urca la loc și a ne afunda iar în pădure. Păsările sunt cea mai pregnantă prezență, de la hoațele ‘Rufous treepie’ la micuții pescăruși albaștri. Peste toate, este rege vulturul șerpar cu creastă.

Tigrul și leopardul însă preferă singurătatea, și în această dimineață aleg să rămână nevăzuți. Degeaba pârâie aparatele de emisie-recepție ale ghizilor răspândiți în toate zonele parcului. Ne consolăm cu câteva antilope nilgai și cu anecdote spuse de șofer: în unele zile, câte un tigru sau mai des panteră lasă umbra pădurii pentru a mai răpi viața vreunui sătean. Ca în Cartea Junglei. Nimic nu s-a schimbat.

…

În gara pustie, populată doar de niște vaci ocupate cu rumegatul, afișajul indică sosirea punctuală a trenului. Primul peron însă, cel indicat și de nevăzuta voce feminină din megafoane, este lipsit de orice mișcare. Mascată de un tren marfar, abia pe a patra linie se vede ceva mișcare. Încep să am o bănuială că ceva este în neregulă – sar peste o linie, sprintez peste o pasarelă ce pare interminabilă și ajung la timp să văd trenul începându-și călătoria spre Delhi. Un polițist sikh îmi confirmă că este trenul ce-l așteptam dar este deja prea târziu să mai sar în el. Are o viteză mult prea mare.

Îmi pun mâinile în cap gândindu-mă la avionul ce-l am spre casă, și atunci când încetez să mai sper lucrurile încep să se rezolve: polițistul feroviar îi transmite prin staţie mecanicului de locomotivă să oprească trenul că au uitat un nebun pe peron. Incredibilul se produce și trenul se oprește doar pentru mine.

Ce mai contează că aici primul peron se află între multe alte peroane?! Aici este incredibila Indie – probabil singura ţară din lume ce ar opri trenul pentru un străin. Tărâmul unei bogății inimaginabile și al unei sărăcii lucii, cu palate regale și locuințe de carton, cu sute de popoare adunate sub mărețul lanț Himalayan.

India nu se povestește. India este arhetipul experienței – ea se gustă, se miroase, îți intră în păr și în piele. O simți aievea cum ți se târăște prin vene și cum pulsează în tine. India se trăiește, și India trăiește chiar și prin moarte.