TrekLens

Noaptea este împânzită de licuricii ieșiți la agățat, zeci de străfulgerări luminând poiana legănată de susurul apelor.

Razele de soare ezită o vreme să se rostogolească dincolo de culmile împădurite pentru a usca iarba plină de roua așternută până și în labirintul perfect al pânzelor de păianjen.

Apele Cernei ne-au ținut peste noapte companie iar traversarea sa este doar un exercițiu plăcut de răcorire a tălpilor, dincolo de poiană ridicându-se stâncile de sub care grăbite a vedea lumina soarelui și a gusta firele de iarbă de pe mal, unduirile râului izbucnesc clocotind la vale.

De la bifurcația drumurilor ce se întâlnesc la Izvoarele Cernei, drumul ce duce spre Cloșani este o cățărare plăcută de doar 7 km. Pedalele se învârt rotund iar altitudinea se adună pe nesimțite în altimetru, undeva în vale zărindu-se printre copaci petice din lacul Iovanu – Acumularea Cernei.

Cu zâmbetul lățit pe față și probabil o întreagă gașcă de musculițe adunate între dinți, ne apropiem de lacul de acumulare Motru unde priveliștea spectaculoasă amintește de lacul Skadar de la granița Albaniei cu Muntenegru – la o scară mult diminuată, desigur.

Odată cu ultimele case, drumul este absobit de pădure și într-o urcare lină ne cațără înapoi în liniștea muntelui. Apele pline de păstrăvi ale Bistriței au fost zăgăzuite în spatele unui baraj mărginit de un drum pe care roțile bicicletelor se rostogolesc fericite la deal. Câțiva kilometri în amonte și în același timp într-o cu totul altă dimensiune a sălbăticiei, un alt baraj ajută la formarea unui lac de pe ale cărui margini pădurea pare că ar putea oricând aluneca în apele sale.

Lumea se vede altfel din rostogolirea molcomă a roților de bicicletă, când toate cele necesare unei nopți pe drum (sau de ce nu pentru o lună sau un an) sunt adunate în acel tot unitar pe care îl face echipa om-bicicletă. Timpul se scurge mai încet și privirea altfel asimilează detaliile. Un drum prost sau o potecă sunt doar începuturile unei aventuri și nu capătul acesteia, chiar dacă asta presupune uneori împinsul bicicletei la deal sau căratul ei. Se spune că o dificultate este doar o aventură care încă nu a fost corect evaluată, iar timpul nu face decât să rezolve problemele care pot să apară. Răbdare să fie.

Spălatul în apele râurilor, căutarea unui loc de cort cu iarbă grasă și dulcea așteptare a mâncării făcute la primus – doar câteva detalii ce încheie o zi perfectă.