TrekLens

Cu câteva zile înainte de plecarea spre Cuba, o veste tragică a învolburat apele tulburi ale presei. Se stingea din viață unul dintre cele mai importante personaje ale secolului XX, cel ce a transformat Cuba dintr-o colonie economică americană într-un ghimpe în coasta Statelor Unite, El lider maximo – Fidel Castro.
Transformările prin care a trecut Cuba de-a lungul secolului XX, odată cu schimbarea liderilor săi, sunt deseori șterse din memoria colectivă ce nu este mai lungă de două generații, iar răspunsurile trebuie căutate prin cărțile de istorie.
Avea să fie interesant.

În aeroportul pe pista căruia zburdau câțiva maidanezi în timpul aterizării noastre, este o aglomerație de nedescris. Un om de la partid se apropie și se interesează de unde sunt. Până să dispară cu pașaportul meu apuc să citesc pe ecusonul lui CDR (Comités de Defensa de la Revolución) – apărătorii revoluției socialiste, o organizație civilă care apără revoluția de influențe negative. Mai colectează câteva pașapoarte, se consultă cu un șef și mi se face semn că sunt liber să intru în sauna numită Cuba.

Sub un cer uriaș în care s-a răsculat albastrul strivind sub intensitatea lui celelalte culori ale lumii, aud prima propunere dintr-o nesfârșită serie:

– Taxi, señor? Veinte pesos, my friend!

Este o regulă nescrisă aici în Cuba: cine are mașină are acces la valută forte și implicit și mult tupeu. Mi se pare cam mult să dau pe un taxi echivalentul unui salariu cubanez, iar problema o rezolv cu o combinație de autostop și taxi la comun pentru o fracțiune de preț. Hay que inventar.

Pe străzi umbrite de copaci bătrâni ce-și răsfiră umbra peste conace impunătoare căzute pradă timpului, o iau spre Habana Vieja străbătând Vedado – cartierul ce-și mai aduce încă aminte de luxurianta viaţă dusă aici de mafioţi, în prima parte a secolului XX.

Vis-a-vis de monumentul poetului revoluționar, José Martí, pe fațada severă de piatră a Ministerului de Interne se înalță conturul eroului argentinian, simbol al revoluției – Che Guevara. Alături, partidul își ia adio de la Fidel Castro – Vas Bien Fidel. Prin fața lor câțiva militari repetă pasul de defilare în timp ce colegii lor repetă un cântec patriotic.

Fumul de motorină proastă exhalat de mașinile anilor ’40 – ’50 se amestecă cu umezeala și canicula într-un cocktail fatal. De respirat nu mai poate fi vorba – raționalizezi ce mai aveai prin plămâni. Embargoul impus de Statele Unite ale Americii și preluat apoi de multe dintre țările capitaliste își spune cuvântul în mai toate domeniile. În ciuda lui însă, Cuba reușește să supraviețuiască. S-au adaptat și inventivitatea lor se zărește la tot pasul: camioane dotate cu băncuțe pentru transportul pasagerilor, autobuze sudate pentru a mai câștiga spațiu și trase de un cap-tractor, taxiuri supradimensionate modificate din cine știe ce mașină interbelică. Mașinăriile își arată vârsta defectându-se des, dar fiecare cubanez este un excelent mecanic. Totuși, mașinile secolului XXI nu lipsesc din peisaj – chiar și o Dacie Logan defilează pe bulevardul principal.

Există o regulă nescrisă ce spune că o țară trebuie să-și asigure minimul de independență economico-industrială. Se poate observa aici mai bine ca oriunde motivul pentru care prin obsesia regimului comunist, în România se produceau de la biciclete la camioane și avioane ușoare.

El Capitolio își imită izbitor fratele american, dar din păcate este în reparaţii și îmbrăcat în schele, iar Holul Pașilor Pierduți cu uimitorul diamant de 23 de carate nu poate fi momentan vizitat. Las pașii să rătăcească în voie prin Habana Vieja, printre case încremenite în timp, ce poartă culorile fructelor tropicale sub un cer dureros de albastru. În fața centrelor de telecomunicații, oamenii s-au adunat să cumpere internet imperialist pe cartelă. Wi-Fi-ul este în parc. La propriu.

– Cigarros, señor?

Pe căldura asta?! Prefer un suc de mango stors în fața mea, la un mic chioșc unde se înghesuie doar cubanezi. Revoluția a ajuns principalul export turistic al Cubei, iar chipul ei – Che, este literalmente peste tot.

Pe Malecón valurile sunt mici – au căzut pradă refluxului. Coborât în bernă, drapelul Cubei stă la jumătatea unuia dintre cele 138 de catarge ce simbolizează tot atâția cubanezi uciși în acte teroriste ale S.U.A. Strivită de pădurea de metal, Ambasada Statelor Unite ale Americii, redeschisă recent, este probabil unica din lume pe care o poți fotografia fără a a avea parte de repercursiuni.

Peste aerul greu și umed, seara vine aromată deopotrivă de parfumul florilor tropicale dar și de fumul gros de eșapament emanat de glorioasele mașini ale anilor ’50. Grupuri tăcute de copii, tineri și bătrâni cu fețe grave se formează pe mai toate străzile și iau aceeași direcție. Plaza de la Revolución pare neîncăpătoare pentru marea de oameni adunată să asculte discursurile liderilor de stat veniți să-și prezinte ultimele omagii lui El Comandante. Se intonează La Bayamesa și liniștea din piață este zguduită de zeci de mii de voci ce se unesc într-una singură. Steagurile sunt înălțate și lumea este tristă. Mulți plâng.