TrekLens

Dobrogea ar fi putut să fie o țară de sine stătătoare, atât de diferită este de restul României – oamenii sunt un amestec de popoare diferite refugiate din alte colțuri de lume, iar granițele sale naturale i-au croit o geografie cu totul aparte. Aridă vara și înghețată iarna, bătută de soare și vânturi ce aproape că n-au obstacole în cale, și cu o primăvară pe care trebuie să știi când să o cauți.

Se anunțaseră coduri de vreme rea prin toată țara, însă chiar și aici Dobrogea a vrut să fie diferită. Ne-a dat soare și nori masivi dar antisociali, ce se joacă peste creste.

Nu cred că am mai văzut atâtea flori la un loc cum sunt în primăvară pe versanții de aici. Pante întregi de un galben strălucitor punctate de zeci de alte nuanţe.

M-a tot atras ceva la munții aceștia tociți de milenii, ca o poveste veche lăsată neterminată de un bătrân. Culorile vii ale primăverii parcă nu se potrivesc crestelor abrupte, ci mai degrabă nuanțele terne l-ar prinde cumva mai bine. Până și animalele de pe-aici par de-un leat cu ei – greierii sunt de niște dimensiuni aproape șocante iar broaștele țestoase privesc lumea cu niște ochi ce parcă ar fi văzut tot Darwinismul trecând zadarnic pe lângă ele. Furtunile vin cu violențe aproape necunoscute în alte părți iar soarele arde devastator. Nu degeaba Siberia României era aici. Este un ținut al extremelor.