În ciuda prognozei de doar câteva grade peste limita înghețului, în cort sunt aproape +14°C – poate că cineva a adus vara înapoi cât noi am ațipit. Lumina se scurge peste stâncăriile muntelui înainte de a invada poiana și a încălzi cortul.
Prin strunga prin care în seara precedentă cobora întreaga turmă, ne-a venit nouă rândul să urcăm. Printre preții de stâncă se zărește doar cerul și o fracțiune din poiana lăsată în urmă, înainte ca muntele să își întindă la picioarele noastre pășunile presărate cu pietre. Dincoace de strungă muntele a devenit mult mai pastoral, cu plaiuri întinse și câteva ochiuri de apă. Iarba înaltă are culoarea aurie a părului bălai al nordicilor, iar turmele ce nu cu mult timp înainte umpleau peisajul sunt deja coborâte.
De sub vârful Cacova, dincolo de care muntele pare că se termină brusc, o potecă se prelinge prin iarba înaltă spre stâna omonimă, se orientează spre nord până la adăpostul Văcărie și începe să coboare prin pădure. Izvoarele sunt în mare parte distruse iar drumul forestier este o iluzie care se îngustează până la nivelul unei poteci. Altădată practicabil chiar și pe bicicletă, acum traseul este în parte astupat de tufe și trunchiuri de arbori doborâți.
Traseul este scurt iar umbrele nu sunt suficient de lungi pentru a grăbi pasul. Poteca dintre schiturile Pătrunsa și Pahomie, tocită de pașii atâtor pelerini și iubitori de înălțimi, se strecoară printr-o pădure prin care doar la locurile de belvedere se mai întrezăresc razele soarelui.
Toate drepturile privind fotografiile şi textele prezentate pe acest site îmi aparţin. Nici o parte din acest site nu poate fi reprodusă sub nici o formă fără aprobarea mea.
