TrekLens

Razele soarelui se strecoară neauzite pe geamul uitat deschis și poposesc pe pat – este semnul că trebuie să ne trezim, lucru pe care de ceva vreme ni-l cer cu înverșunare pescărușii.

Avem de scotocit prin partea opusă a insulei Lefkada, iar drumul ales de noi se îngustează din ce în ce mai mult conducându-ne tot mai adânc spre interiorul insulei, lăsând astfel în urmă țărmurile de care câțiva pescari s-au desprins deja plutind pe marea turcoaz. Verdele prăfuit al pădurilor de măslini este întrerupt de pâlcuri de lămâi și portocali, iar satele ascunse prin câte o vale par avanposturi ale civilizației. Sub privirea muntelui Stavrota ce ne supraveghează ca un patriarh plin de toane înfășurat în nori de ploaie, urmăm serpentinele strânse pe care abia are loc o mașină.

Plaja, pe care o credeam pustie în perioada asta a anului, este plină de curioșii veniți cu un mic vapor de croazieră. Din fericire pentru noi, curând vasul ridică ancora iar în singurătatea creată îți poți auzi gândurile rostogolindu-se ca valurile pe pietrișul fin al plajei.

Turcoazul ireal al apei ce pare desprins dintr-un poster al unei agenții turistice ne hipnotizează dându-ne senzația că în momentul atingerii apa ne va vopsi instantaneu degetele, iar promenada cocoțată pe o stâncă abruptă ne oferă noi unghiuri spre întinsul îndepărtat al unei mări de cerneală.

…

Cerul, o simfonie de nuanțe create de un apus mediteranean, ne reamintește că suntem în partea greșită a insulei dar o organizare rapidă și un dram de noroc ne face să prindem ultimele 3 minute ale scufundării astrului în mare. Norul cenușiu ce s-a întins leneș deasupra orizontului estompează culorile dar transformă apa mării într-o pojghiţă fină de gheaţă.