TrekLens

Sunt iarăși în Asia. În drum spre vechiul tărâm al regelui Darius și al minunatului Persepolis, m-am oprit să revăd metropola întinsă pe două continente – Istanbul. Crâmpeie de viaţă se fugăresc dincolo de geam: blocuri noi și îngrămădiri urbane, o autostradă aglomerată și o circulație haotică în care schimbarea benzii se face când ai nevoie și fără nici un fel de semnalizare. Mi-era dor de haosul orientului.

Istanbul, de aici începe misterioasa Asie. Îl văd dezvăluindu-și bogățiile Cornului de Aur printre capricioasele cețuri ale Bosforului.

Peste labirintul vechiului cartier Galata, turnul omonim se înalță ca un far după care te poți ghida când îți pierzi direcția. Străini sunt puţini, probabil speriaţi de recentele atentate. Dar, în lipsa hoardelor de turiști, atmosfera din ‘Stambulul actual este parcă mai autentică faţă de cea trăită acum aproape șase ani. Auriul specific ce mi se agățase de suflet data trecută este însă tot aici. Este ceva cu soarele ăsta de la Porţile Orientului – luminează mai cald dar și arde cu mai multă patimă.

Pierdut în gânduri, nici nu aș fi realizat că am ajuns pe podul Galatei dacă n-aș fi remarcat zecii de pescari ce-și încearcă norocul în apele Bosforului. Un turc pus pe glume mă îndeamnă să privesc Cornul de Aur printr-o gaură de covrig. Accept provocarea.

Minaretele atât de cunoscute ale Istanbulului împung cerul. Pe scăunele de-o șchioapă, localnicii sunt ocupaţi să joace table răcorindu-și năduful jocului în câte un ceai. Pentru mine urmează Persia…