TrekLens

Prefer în general parfumul Orientului în detrimentul ordinii obsesive a Occidentului, însă Anglia este cumva excepția de la regulă. Poate de vină este fostul ‘Imperiu în care soarele nu apune niciodată’, din care s-au adus în capitala sa nu doar bogății și piese de muzeu neprețuite ci și arome, ciudățenii și obiceiuri noi. Perioada marilor explorări geografice a fost benefică pentru Marea Britanie și a modelat acest creuzet al culturilor în ceva unic.

Amestecul de vechi și nou este ireal – The Shard profilându-se amenințător în spatele istoricului Tower of London, și clădirile noi de sticlă ce te trimit cu gândul la ministerele orweliene din 1984. Londra trăiește cumva între extreme: sunt zone unde abia ai loc să arunci un ac în vâltoarea umană ce se revarsă printre clădiri, dar și cartiere rezidențiale cu străzile aproape pustii sau parcuri prin care cerbii lopătari traversează nestingheriți șoseaua.

Pe cât de cosmopolită este Londra, pe atât de conservatoare par zonele rurale. Este aproape iarnă dar câmpurile și dealurile de un verde ireal nu par a ține cont de anotimp.

Stonehenge, ruinele megalitice ceva mai tinerele ca piramidele din Egipt sunt martori încă neînțeleși pe deplin ai unor vremuri în care fiecare răsărit de soare era sărbătorit ca un cadou venit de la zei. Fricile nopții se risipeau odată cu ivirea zorilor.

Este greu de crezut că există un moment mai bun de a savura întreaga regiune Cotswold, decât după ploaie, când cerul de un albastru ireal – aproape metalic, cu pete de nori înalți, dă un altfel de luciu caselor de piatră pe care patina timpului le-a șlefuit.

Când împinși de foame intrăm în Black Horse – o tavernă foarte simpatică, toate privirile se întorc spre noi. Ne simțim de parcă am fi dat buzna peste o cină în familie, atât de intimă pare atmosfera unde fiecare pare că ar cunoaște cel puțin câteva detalii despre toți ceilalți ocupanți ai meselor de lemn tocite de atâta familiaritate. Este clar că nu suntem de-ai casei încă înainte de a deschide gura și a încerca în zadar să le imităm accentul.

Dar călătorului îi șade bine cu drumul, chiar dacă uneori drumul este pentru moment un mănunchi de străduțe pustiite de apropierea serii.