TrekLens

Toată noaptea au lătrat câinii cu așa înverșunare de ai fi zis că vine ursul – răsunau pădurile și văile de cântecul ieșit din gâtlejurile înălțate spre Nyx.

Îngrijit, cu flori în grădini și case ce poartă detaliile arhitecturii cehe, Eibenthal mă face să uit că sunt în România. Puținii oameni de pe stradă vorbesc în cehă iar mașinile au în marea lor majoritate numere de Cehia.

Comunitatea pare atât de desprinsă de restul Banatului încât sunt puțin surprins când cineva îmi răspunde în românește la întrebări în această insulă lingvistică a oamenilor cu ochi albaștri.

Ușile caselor sunt întredeschise ca și când ar pofti oricând un vecin cu chef de vizită, iar bicicletele nici măcar nu sunt legate ci doar sprijinite de garduri. Cine să vină cu intenții ascunse în colțul acesta dintre dealurile de la poalele munților Locvei? Abia de-l poți găsi pe hartă.

Accidente geologice sau persistența unor ape mult prea încăpățânate au lăsat în urmă versanți plini de peșteri și grote unde imaginația este stârnită iar gândurile lăsate libere zboară departe, peste fluviu, spre cetăți de poveste și spre noi locuri ce așteaptă să fie cercetate.