DESPRE ARTĂ ȘI TIMP, PRIN ARABIA

Lumea era cândva mai mare. Erau vremuri când un ocean se traversa în multe zile, iar asta doar când suficient vânt se zbătea în întreaga velatură a unei corăbii. Când un continent se traversa în luni și ani de zile. Când mai erau încă pete albe pe hărți iar Pământul încă mai era păzit la colțuri de monștri înfiorători. O vreme a poveștilor și a legendelor, o lume magică și plină de necunoscut. Când am ajuns oare la ultima pagină?!

Din fericire însă, în toată această lume derulată în continuă viteză mai există colțuri agățate în tradiționalism, în care iureșul actual se stinge într-un ritm molcom. Unul dintre ele este Oman.











Mai degrabă linear decât concentric ca mai toate capitalele lumii, (dar întins totuși pe cel puțin 30km dacă luăm în considerare aria sa metropolitană), Muscat a devenit așa prin extinderea vechiului oraș, zonele noi fiind adesea considerate parte a capitalei.

Al-Ghubrah – unul dintre aceste cartiere-oraș, se remarcă printr-un singur lucru dar la superlativ: Marea Moschee Sultan Qaboos – singura deschisă pentru vizitare celor de altă credință decât Islamul și una dintre cele mai încăpătoare din întreaga Peninsulă Arabică, putând adăposti până la 20000 credincioși în curțile și sălile de rugăciune.












Construită din marmură albă și cafeniu-roșcată reflectă lumina soarelui dureros de puternic, iar arhitectura minaretelor aduce aminte de cele tradiționale egiptene în timp ce alte decorațiuni sunt inspirate din tradițiile persane și desigur din cele ale Omanului.












Dincolo de grădinile colorate ce mărginesc întregul complex se află sala de rugăciune pentru femei, unde bărbații au totuși acces. Legată de mussala – sala principală de rugăciune, prin arce înalte de marmură împodobite cu scrieri coranice, aceasta pălește în comparație cu cea rezervată bărbaților.












Dincolo de porțile mussalei, patru stâlpi de marmură decorați în alb și verde marin susțin întregul spectacol al moscheii. Imensul covor ce acoperă toate colțurile moscheii este al doilea ca mărime din lume – 400 de femei din Iran au lucrat la el timp de patru ani, măsoară 60x70m, cântărește nu mai puțin de 21 tone și conține aproximativ 1.7 milioane de noduri. În interiorul cupolei, cu o înălțime de 14m și construit din cristale Swarovski, se află unul dintre cele mai mari candelabre din lume. Să tot cazi în genunchi, dacă nu mânat de credință atunci măcar de artă – căci este una dintre cele mai impresionante moschee prin care am avut ocazia să calc.











Adunat în spațiul dintre un mic golf și lamele zimțate ale munților, în ciuda faptului că reprezintă de fapt capitala întregului sultanat și reședința sultanului, Muscatul este un orășel mic și adormit.

Zidurile ce îl marginesc adăpostesc o lume ce are un ritm mai molcom, deși acum porțile nu mai sunt închise la trei ore după lăsarea serii și nici cei ce se aventurează pe afară nu mai sunt obligați să poarte după ei felinare. Aceeași lege mai prevedea cândva și interzicerea fumatului pe străzile principale sau a cântatului în spații publice. În inima orașului se ascunde palatul Al Alam – Palatul Steagului, mărginit de arcele de marmură ce semnalează clădirile oficiale.








Vechiul Muscat era păzit dinspre mare de către două forturi cocoțate în locuri imposibile – Al Mirani și Al Jalali. Localizarea lor făcându-le impenetrabile, atacatorii au trebuit de-a lungul timpului să recurgă la strategii mai speciale. Cea mai celebră dintre acestea și cea care a dat ultima lovitură coloniștilor portughezi, a avut loc în 1650. Restul țării fusese deja eliberată iar ultima rezistență era în vechea capitală, în garnizoana condusă de un anumit comandant Pereira. Acesta, îndrăgostit de o fată hindusă cu care dorea să se căsătorească a primit acordul tatălui fetei fără să știe că acesta urma să trădeze. Pentru nuntă acesta a propus fortul Al-Mirani și, ca pregătire pentru eveniment a propus curățarea rezervoarelor de apă, schimbarea vechiului praf de pușcă și împrospătarea proviziilor de mâncare. Când toate acestea au fost înlăturate din fort, Narutem – tatăl fetei a dat semnalul iar luptătorii Omanului au atacat. Fără provizii de nici un fel, lupta a fost scurtă și țara și-a recăpătat independența.





Faleza de pe malul Mării Arabiei leagă între ele orașele metropolitanului Muscat, trecerea dintr-un oraș într-altul făcându-se pe nesimțite – o plimbare plăcută chiar și sub soarele aninat pe bolta fără nori. Clădirile sunt toate ridicate în stilul tradițional al țării iar în souq-urile pline de viață se comercializează de la vase de lut la haine și aparatură electronică. Poate că mărfurile s-au schimbat cu anii, dar obiceiul de neclintit al negocierii fiecărui produs a rămas neschimbat. Arome amestecate de mirodenii, smirnă și fructe, se răspândesc în bazarul cu alei înguste, pline de viață și culoare. Arabia celor o mie și una de nopți.










O destinaţie nu este niciodată doar un loc oarecare, ci mai degrabă un nou mod de a vedea lucrurile. Venim fiecare cu un bagaj de cunoștințe, amintiri și experienţe, și ne ciocnim de bagajul de viaţă al altcuiva. Iar atunci intervine curiozitatea prin care analizăm cum se îmbracă sau cum  mănâncă, cum merg sau simplul fapt că beau un ceai fierbinte când afară arde soarele și sunt 40° Celsius. Ne mirăm la început, desigur, apoi începem să înţelegem că întotdeauna sunt multiple moduri de a rezolva o  problemă oricare ar fi ea, iar data viitoare privim cu alţi ochi căci suntem deja schimbaţi.







Ceva mai târziu ne trezim surprinși că am împrumutat obiceiuri noi de pe unde ne-au purtat pașii, că mâncarea de acasă nu mai are același gust – pentru că până și gustul a căpătat alte ‘modele de referinţă’ sau că tânjim după vreo ciudăţenie cum am mâncat la te miri ce tarabă mobilă din cine știe ce  piaţă aglomerată.

Iar atunci, realizăm că rezonăm mai mult cu locurile prin care am călătorit decât cu țara în care ne-am născut, că ‘acasă’ devine un sentiment ce ne leagă de o mie de locuri străine dar care cumva ne înstrăinează de meleagurile natale.







Leave a Reply

Your email address will not be published.